Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări față de cetățenii Andrei Budai și Lenard Budai, suspectați pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice. Există suspiciunea că cei doi, în perioada mai – octombrie 2015, prin intermediul unei conexiuni de internet, au stocat, distribuit și au pus la dispoziția publicului 1889 cu materiale pornografice cu minori în ipostaze sexuale explicite.
Prin Ordonanța din data de 13 noiembrie 2015 s-a dispus la punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Lenard Budai, care a fost reținut pentru o perioada de 24 de ore, ulterior fiind arestat pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Oradea.