Doi cetățeni români care conduceau autoturisme radiate din circulație au fost depistați de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad. În ambele cazuri, aceștia au declarat că nu știau de problema existentă și că le-au achiziționat în schimbul a sumei de 7000, respectiv 8000 de euro de la doi bulgari, în Spania.
Primul dintre șoferii depistați, în vârstă de 33 de ani, se afla la volanul unui autoturism marca „Ford”. După efectuarea formalităților de frontieră i s-a solicitat să prezinte actele la control. Câteva ore mai târziu, un alt șofer, tot în vârstă de 33 de ani, domiciliat în județul Olt, a fost depistat la volanul unui autoturism marca „Volkswagen”, înmatriculat în Spania. În ambele cazuri, șoferii au prezentat copii xerox după certificatele de înmatriculare ale autoturismelor, lucru ce le-a ridicat suspiciuni polițiștilor de frontieră, care au efectuat verificări prin Punctul de Control Oradea. Autoturismul „Ford” figura ca fiind radiat din circulație din data de 1 decembrie 2015, iar „Volkswagen-ul”din data de 2 decembrie 2015.
Polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.