Foișoare și cluburi pentru pensionarii timișoreni

- Advertisement -

Primarul Nicolae Robu continuă seria cadourilor pentru pensionarii timișoreni. După ce în urmă cu câteva săptămâni a anunțat Ziua Pensionarilor, acum edilul anunță foișoare și cluburi pentru locuitorii orașului care au ajuns la vârsta a treia.

Potrivit primarului Timișoarei, foișoarele ar urma să fie amplasate pe spațiile verzi din cartierele orașului, dar și în parcuri, în funcție de spațiul disponibil.

„Vor apărea foișoare unde pensionarii vor putea să-și petreacă timpul în condiții favorabile. Am înțeles că își doresc să aibă mai mult decât simple bănci și vom muta un număr important în mai multe locații din oraș. Vor fi 40-50 foișoare, în special în parcuri, spații verzi dintre blocuri. În unele zone va fi unul, în altele vor fi 2-3, în funcție de spațiu și de câtă lume le frecventează. În zone precum Dacia vom avea mai multe, minim 3, vom vedea în final. Sunt investiții mici”, a declarat Nicolae Robu.

Cluburile pentru pensionari, unde aceștia vor putea juca șah sau alte jocuri de societate, vor fi amenajate în punctele termice ale Colterm.

„Eu îmi doresc să putem disponibiliza spații care au servit cândva ca puncte termice, câte chiar dacă acum cele ce îndeplinesc această funcțiune nu mai sunt în totalitate dedicate pentru asta. Am vrea să amenajăm un fel de cluburi pentru pensionari acolo, unde persoanele aflate la pensie să poată socializa, să joace șah, table. Prima dată vom vedea câte puncte termice sunt disponibile, apoi vom face o planificare”, a completat edilul timișorean.

Rămâne de văzut dacă aceste promisiuni lansate în an electoral vor deveni realitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie