Continuă dezinsecția în oraș. Timișorenii, pasibili de amenzi

- Advertisement -

Primăria Timișoara a anunțat continuarea tratamentelor de dezinsecție din oraș, pentru prevenirea apariţiei virusului Zika. Operațiunile de dezinsecție au demarat la începutul lunii, după o pauză de doi ani.

„Primăria Municipiului Timişoara continuă lucrările de aplicare a tratamentelor de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Timişoara pentru prevenirea apariţiei virusului Zika. Precipitaţiile abundente şi temperaturile ridicate din ultima perioadă au determinat condiţii favorabile de înmulţire a insectelor producătoare de disconfort pentru populaţie, fapt pentru care este absolut necesar luarea măsurilor de combatere a acestora”, au transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.

Se va stropi pe malurile canalului Bega și în parcurile din zona centrală în primă fază, acțiunile urmând apoi a fi executate în toate cartierele oraşului. Municipiul Timişoara a fost împărţit în 6 sectoare, 3 la nord de canalul Bega şi 3 la sud de canalul Bega.

Reprezentanții Primăriei Timișoara le recomandă cetățenilor să evite parcurile și scuarele, când este simțită prezența utilajelor ce efectuează dezinsecția terestră, seara între orele 21:30-23:30.

Atât timișorenii, cât și reprezentanții instituțiilor sau ai societăților comerciale sunt sfătuiți să execute operaţiuni de dezinsecţie concomitent cu acţiunea generală a primăriei, pentru a evita retragerea ţânţarilor în zone netratate. Cei care nu respectă recomandare sunt pasibili de amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei.

„În conformitate cu prevederile HCL nr. 371/2007 modificată şi completată, cap. VI, Reglementări privind combaterea vectorilor – insectelor pe raza Municipiului Timişoara, art. 24, constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:
c) neexecutarea lucrărilor de dezinsecţie odată cu acţiunile organizate şi coordonate de Primăria Municipiului Timişoara, prin operatori în domeniu;
e) executarea unor lucrări de dezinsecţie sau aplicarea de pesticide fără autorizare precum şi a substanţelor care afectează insectele polenizatoare”, au transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie