Primarul Robu admite un posibil conflict de interese în povestea terenurilor de case pentru liberali

- Advertisement -

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a recunoscut astăzi că unul din liberalii care au primit teren gratuit din partea primăriei pentru a-şi ridica o casă pe strada Ovidiu Balea ar putea avea probleme cu legea. Este vorba despre , Grigore Grigoroiu de la PNL, care în calitate de consilier local PNL a votat criteriile pentru departajarea aplicanţilor, ulterior solicitând la rândul său o parcelă, pe care a şi primit-o ca urmare a jurizării dosarelor.

„Acesta este un subiect de discutat, nu mă pot pronunţa, este o situaţie care poate fi considerată nu moral, ci legal trebuie să discutăm. Este foarte posibil să fie o coeziune cu legea. Nu ştiu, se poate interpreta şi ca fiind un conflict de interese, se poate interpreta şi că nu ar fi. Atunci când s-a votat consilierul local Grigoroiu a votat fără aibă nicio contribuţie după câte ştiu eu la acele criterii, pur şi simplu le- a votat alături de ceilalţi. Nu a spus nimic şi nu a contribuit la elaborarea criteriilor. Ar fi fost mai bine să se abţină, el spune că la vremea respectivă nu avea de gând să aplice, şi ulterior a văzut că poate şi acea sumă în fine că ar putea şi s-a gândit că nu este în conflict de interes. Dar există instituţii ale statului. El trebuie să decidă, eu nu am cum să intervin, sper că e limpede pentru toţi, el trebuie să decidă dacă merge mai departe şi îşi păstrează repartiţia respectivă şi riscând să aibă reclamaţii, că sunt convins că vor fi că aşa se întâmplă în societatea noastră să ai reclamaţii şi când eşti curat şi fără nici umbră de suspiciune că ar fi în neregulă, darămite aici unde o umbră de suspiciune că e conflic de interese trebuie să recunoaştem, exită”, a declarat Robu. În aceeaşi situaţie se află şi consilierul ALDE Ilare Bordeaşu, al cărui fiu a aplicat şi el cu succes pentru o parcelă de teren. Primarul a conchis că ar fi ilegal să se introducă criterii care să limiteze accesul angajaţilor primăriei la terenuri.

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=c2cx4VV5hY4&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Investitii Enel. Primarul Robu anunta ca in zona de sud a Timisoarei nu mai sunt pene de curent

Bezna de pe marile bulevarde din Timișoara sau de...

Burse de 7.500.000 de lei pentru elevii din Timisoara. Cum se impart banii de la primarie

Aproape 11.000 de elevi din Timiş vor primi burse...

Scaderi de salarii in Primaria Timisoara. Cine sunt angajatii de care primarul e nemultumit

Salariile angajaţilor din administraţia locală din întreaga tară au...

Timisoara are oficial buget. PSD si primarul Robu au lasat dusmania la o parte

1,4 miliarde de lei - atât are la dispoziție...