Lipsa locurilor de parcare din centrul Timișoarei este una din problemele pe care administrația Robu pare să nu le poată rezolva. Marile impedimente sunt două: lipsa unui spațiu în zona centrală în care primăria să construiască cu bani de la bugetul local o parcare și lipsa investitorilor care să construiască în regim privat o parcare.
Deși primăria poartă discuții cu Universitatea de Vest pentru a primi un teren pe strada Oituz și se află în litigiu pentru recuperarea parcării din spatele magazinului Bega care a ajuns în posesia fraților Cristescu, niciuna din variantele amintite mai sus nu a dus la un rezultat concret până acum.
Problema lipsei locurilor de parcare din centrul orașului va fi rezolvată de Consiliul Județean Timiș. „Este prins pe lista de investiţii a consiliul judeţean şi dorim realizarea unui centru nu numai parcare efectivă, ci şi cu spaţii închiriat şi sală de conferinţe şi crearea unui număr mai mare de locuri de parcare, dar supraterană. Am solicitat şi avem un certificat de urbanism legat de înălţime şi de câte locuri de parcare putem amenaja. Fiind prinsă pe lista de investiţii din acest an, se vor demara procedurile în acest an”, a informat președintele CJ Timiş, Călin Dobra. Locaţia în care se va amenaja parcarea este cea situată peste drum de Hotel Timişoara, din centrul oraşului, acolo unde CJ Timiş are o parcare.