Primarul Robu, jalbă către ministrul de Interne despre Poliția Rutieră din Timișoara. Petre Rumega explică de ce nu pot fi amendați șoferii în baza sistemului de trafic management

- Advertisement -

Avem cele mai performante radare și nu mai puțin de 37 de camere de filmat care pot depista tracerea pe roșu și care, teoretic, ajută poliția să sancționeze șoferii indisciplinați în trafic. Asta pe hârtie. În realitate, dotările achiziționate în cadrul sistemului de Trafic management implementat de Primăria Timişoara cu fonduri europene nu pot fi folosite de agenții de la Poliția Rutieră, singurii care pot aplica sancțiuni șoferilor care trec pe roșu sau depășesc viteza legală. Supărat că Poliția Rutieră din Timișoara nu e mai cooperantă, primarul Robu i s-a plâns, în scris, ministrului Carmen Dan.

„Sistemul nostru ne arată că în perioada 9 martie 21 martie 2017 pe cele 37 de sisteme de detectie a trecerii pe culoarea roşie a semafoarelor au fost înregistrate 50.187 de treceri pe roşu. Vă daţi seama ce riscuri sunt în trafic în oraşul nostru? Și acești indivizi iresponsabili nu au nicio treabă pentru că nimeni nu îi amendează. Noi am hotărât să transmitem spre poliție CD-urile înregistrările cu toate aceste treceri pe roșu și poliția să facă ce vrea cu ele. Aici aveți adresa către Ministerul de Interne prin care am comunicat inclusiv această cifră și mă aștept ca doamna ministru să dea dispoziții să fie luate în seamă aceste înregistrări. Suntem din nou în zona absurdului. Se pare că nici radarele de pe mașinile mai noi de poliție nu sunt omologate metrologic că nu pot să facă asta. Așa se întâmplă și cu echipamentele de pe sistemul nostru, care sunt cele mai performante care există la ora aceasta în lume”, a declarat primarul Robu.

Șeful Poliției Rutiere din Timișoara spune că la mijloc nu e vorba de rea-voință, ci de respectarea la sânge a legii. „Orice contravenţie este constatată de un poliţist rutier în două modalităţi. În mod direct şi al doilea rând cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat. Dar de poliţist rutier cu ajutorul mijlocul tehnic respectiv. Există două feluri de mijloace tehnice: mijloace tehnice certificate, definite de Codul Rutier folosite pentru depistarea alcoolului în sânge şi alte contravenţii şi mijloace tehnice verificate tehnic şi omologate metrologic care sunt din nou cele pentru verificare pentru alcool şi cele pentru viteză, adică radarele. Dacă vorbim despre radare, ele trebuie să fie verificate metrologic şi omologate. Cele şapte radare fixe ale Primăriei Timişoara au omologare. Omologarea dă dreptul proprietarului să le vândă pe teritoriul României timp de cinci ani. Pentru utilizare ele trebuie să fie verificate metrologic. Ei, nu o omologare pentru toate cele şapte, ci pentru fiecare în parte. Ele trebuie să fie verificate în parte, pentru a se putea demonstra că nu se poate interveni asupra lor, că sunt sigilate. (…) Iar la trecere pe roşu nu au niciun fel de mijloc tehnic de certificare care să poată demonstra că acel dispozitiv funcţionează corect, că nu se poate interveni, că are serie şi număr, trebuie un document individual pentru fiecare aparat în parte”, a explicat Petre Rumega pentru Vocea Timișului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Complexul sportiv din Calea Lipovei prinde contur…pe hartie. Cate terenuri de sport se vor construi

Se fac primii paşi înspre construcţia primului complex sportiv...

Impacare istorica in PNL Timis. Nicolae Robu si Danut Groza si-au strans mana

Pace între primarii din PNL Timiş şi liderul filialei...

Primarul Timisoarei promite: timisorenii vor supraveghea deszapezirea de pe telefon din 2019

Companiile Retim și SDM care se ocupă de deszăpezire...

Robu face sondaj pe Facebook privind plombarile pe ninsoare si ploaie

Primarul Timişoarei vrea să ştie: doriţi plombarea drumurilor chiar...

Nicolae Robu, foc si para pe angajatii din primarie: „Cât de bolnavă este această instituție”

Cuvinte grele aruncate de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, la...