Invazia migranţilor continuă în România. Poliţiştii de frontieră au prins un nou val de migranţi, în zona Nădlac. Este vorba de opt transfugi din Irak şi Turcia, care încercau să treacă graniţa cu ajutorul unor acte false. În faţa oamenilor legii trei migranţii au admis că nu sunt aceleaşi persoane care apar în actele de identitate false, pe care au susţinut că le-au dobândit de la o persoană necunoscută la preţul de 100 de euro bucata. Alţi cinci migranţi au fost descoperiţi la scurt timp după. Aceştia se dădeau drept români şi încercau să ajungă în Germania folosind paşapoarte biometrice false, pe care le-ar fi cumpărat cu 4.000 de euro bucata. Migranţii erau transportaţi de doi şoferi care au susţinut că nu au idee că oamenii pe care îi duceau cu maşina încercau să treacă ilegal graniţa.