Casa de Cultură a studenţilor din Timişoara găzduieşte duminică, 9 decembrie 2012, prima ediţie a competiţiei de powerlifting Cupa Tonik Gym, al proba de împins din culcat. Concursul debutează cu începere de la ora 18:00, iar câştigătorii vor fi premiaţi cu medalii, cupe, diplome şi premii surpriză.
Timişoara va fi duminică, 9 decembrie 2012, gazda unei noi competiţii desfăşurate pe Bega. Casa de Cultură a Studenţilor din capitala Banatului, va fi „casa” primei ediţii de powerlifting Cupa Tonik Gym la proba de împins din culcat. Concursul începe la ora 18:00, intrarea spectatorilor fiind liberă.
Competiţia este organizată de Sala Tonik Gym din Timişoara şi de Clubul Sportiv Caza Powerlifting, club înfiinţat de Sorin Cazacu, triplu medaliat cu aur la Campionatele Naţionale de Haltere destinat seniorilor, ce a avut loc luna trecută, la Arad, în perioada 13-17 noiembrie.
Sportivii vor fi premiaţi cu medalii, cupe, diplome şi premii surpriză. pe parcursul concursului fiind organizată şi o tombolă. Cei interesaţi de participarea la acest concurs se pot înscrie la adresa de e-mail: cazapowerlifting@yahoo.com sau la recepţia sălii Tonik Gym.