Aproape 150 de soferi amendati de Politia Locala Timisoara in 48 de ore

- Advertisement -

Număr record de amenzi aplicate de Poliţia Locală în doar două zile. După ce în ultimele zile pozele cu maşini parcate pe pietonalele din centrul Timişoarei au devenit virale pe Facebook, agenţii din subordinea lui Dorel Cojan au efectuat mai multe controale pe străzi. Peste 140 de şoferi au fost amendaţi pentru că au parcat în locuri în care accesul le era interzis.

„Numai în ultimele două zile au fost aplicate un număr de 144 de colante autoadezive, în urma cărora conducătorii auto au fost invitați la sediul Poliției Locale pentru întocmirea proceselor verbale de constatare a contravenției, dar și sancțiuni conducătorilor auto care s-au prezentat la autovehicule în momentul verificărilor. În cursul zilei de ieri au fost aplicate un număr de 43 de sancțiuni și colante, inclusiv pe str. A. Pacha, unde frecvent s-a constatat încălcarea legilsției de către conducătorii auto care parchează autovehiculele în zona pietonală. În cursul zilei de astăzi, din totalul de 101 colante și sancțiuni aplicate, 40 au fost în zona Palatului Dicasterial, dar și în parcul din apropiere, unde de asemenea, se constată frecvent nerespectarea indicatoarelor rutiere. Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să respecte prevederile legale pentru a nu fi sancționați. Reamintim că sancțiunile prevăzute de OUG 195/2002 pentru astfel de încălcări ale legii se ridică de la 290 la 725 lei cu 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, oprire respectiv staționare”, a transmis Poliţia Locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie