Accident! Doi tineri au ars de vii într-un Audi proiectat în poarta unei case. Explicaţia HALUCINANTĂ a şoferului care a fugit de la faţa locului

- Advertisement -

Sfârşit de coşmar pentru doi timişeni implicaţi într-un accident de circulaţie în localitatea Fibiş, duminică seara. Tinerii erau pasageri pe bancheta din spate a unui autoturism marca Audi, în care circulau alături de şofer şi de iubita acestuia.

Din cauza vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul autovehiculului lovind un stâlp şi ulterior ricoşând în poarta unei case. A fost o chestiune de secunde până când maşina a luat foc. Iar dacă şoferul şi prietena acestuia au reuşit să părăsească autovehiculul cuprins de flăcări, pasagerii de pe bancheta din spate, un tânăr de 20 de ani şi prietena acestuia de aproximativ 17 ani, au ars efectiv de vii. Şoferul şi iubita acestuia au părăsit locul accidentului, tânăra fiind găsită ulterior acasă în localitatea Fibiş, unde domicilia. Şoferul în vârstă de 19 ani, din localitatea Sânandrei, a fost găsit de agenţii de la Poliţia Rutieră, cărora le-a explicat că a fugit de la locul accidentului de frică. Conform acestuia, vinovat se accident este chiar unul din pasagerii de pe bacheta din spate care i-ar fi dat o palmă peste cap, făcându-l să piardă controlul asupra maşinii.

Faţă de şoferul vinovat de omor din culpă și fugă de la locul accidentului a fost dispusă măsura de reţinere preventivă pentru 24 de ore.

IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie