Alexa, mulțumit după prima săptămână de cantonament. Când intră ”la joc” Curtean și Zicu VIDEO

- Advertisement -
Antrenorul celor de la Poli Timișoara se declară mulțumit de cantonamentul din Slovenia și amintește că este vorba despre o perioadă dificilă, de acumulare.

”Mă bucur foarte că toți jucătorii sunt sănătoși, mici probleme la Pedro Henrique, dar sperăm ca de mâine să intre în programul normal. Mă bucură modul în care răspund jucătorii la efort. A fost o stare de oboseală normală, e o perioadă în care încărcăm. Urmează două meciuri amicale în care voi încerca să cristalizez un prim 11 pentru că, practic, în aproape două săptămâni începe campionatul”, a explicat Alexa, într-un scurt interviu acordat pentru site-ul oficial al bănățenilor.

Ianis Zicu, Alex Curtean, Jorge Alvarez

Cele două victorii obținute de alb-violeți, 2-1 cu NK Koper și, respectiv 2-0 cu NK Zavrc, îl mulțumesc pe ”Chirurg”, care își dorește ca elevii săi să se impună în toate jocurile, cu atât mai mult cu cât Zicu și Curtean s-au alăturat lotului. ”Mă bucur foarte mult nu doar că am câștigat ci și de maniera în care am făcut-o. Am practicat un fotbal bun, îmi dă multă încredere. Au venit și jucătorii noi, Curtean și Zicu, practic ei acum încep. O să-i folosesc în următoarele două meciuri pentru că sunt jucători în care ne punem mari speranțe, care ne pot ajuta foarte mult”, a adăugat tehnicianul lui Poli.

Alexa abordează și problematica debutului de sezon, când Poli dă piept în prima etapă cu Pandurii Tg. Jiu, urmând ca în primele cinci etape să mai joce cu CFR Cluj, Steaua București și Astra Giurgiu. ”E un program foarte greu, un început foarte greu. Practic întâlnim trei echipe din prima jumătate a campionatului de anul trecu, cu jucători de calitate. E foarte important să începem noi bine, să fim pregătiți 100%, deși eu tot timpul am fost de părere că niciodată, la început de campionat, nu poți fi la 100%”, mai spune ”Chirurgul”.

Portar de Champions League la Poli?

Așa cum se știe, în cel de-al doilea joc amical au fost testați trei fotbaliști care au rămas în continuare în atenția lui Alexa. Dacă în privința slovenului Rok Sirk (21 de ani) și a sârbului Tomislav Juric (25 de ani), ”Chirurgul” pare a sta în dubii, Sascha Kirschstein -fostul portar al nemților de la Hamburger SV, echipă cu care a evoluat în Champions League-, pare deja o certitudine. ”Sascha e un portar cu experiență, care a jucat în Bundesliga, are meciuri internaționale, cred că ar fi un mare plus pentru noi deși are 35 de ani. Cred că ne poate ajuta împreună cu Pap și cu Smaranda. Pe Rok Sirk încă îl urmăresc, iar pe Juric așteptăm să vedem zilele următoare care e situația lui”, a mai spus Alexa.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=85cjIS5g7aU&feature=youtu.be]

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara si-a luat mijlocas ofensiv de nationala! Doi veterani au parasit echipa

Doi dintre vechii componenți ai clubului de fotbal Poli...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare