Peste 100 de timișoreni au fost sancționați de polițiștii locali pentru că au ascultat muzică la intensitate mare deranjându-și vecinii. Sancțiunile pot ajunge și la 1.500 de lei.
Polițiștii locali au constatat, o dată cu încălzirea vremii, o creștere a numărului de sesizări din partea cetățenilor cu privire la tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparate, ori prin strigăte sau larmă, dar și tulburarea liniștii locatarilor în timpul orele stabilite de lege ca ore de liniște, prin ascultarea de muzică la intensitate mare.
În ultima perioadă a crescut numărul acestor sesizări în special în cazul gălăgiei care provine din apartamentele sau imobilele locuite de persoane fizice, care fac petreceri și ascultă muzică la nivel ridicat. De la începutul anului au fost aplicate, în urma constatărilor de la fața locului, un număr de 102 astfel de sancțiuni, în diferite zone ale Timișoarei și chiar în Complexul Studențesc, în unele cămine.
Printre reclamații se numără și cea de pe strada Zefirului, acolo unde un grup de persoane organizau o petrecere și deranjau cetățenii care locuiesc în apropiere cu muzica dată la maxim pe timp de noapte. Același lucru l-au făcut și un grup de tineri care ascultau muzică dată tare într-o cameră din Căminul 16 din Campusul Universitar. O situație care poate fi întâlnită în multe zone din capitala Banatului este și cea surprinsă de oamenii legii pe strada Bucovinei, unde mai mulți tineri stăteau într-un autoturism în fața unui bloc și ascultau muzică la intensitate mare. ”Poliția Locală Timișoara atrage atenția că astfel de fapte se sancționează conform Legii 61/1991 republicată cu amenzi de la 500 la 1.500 lei, orele de liniște care trebuie respectate fiind între 13:00 și 14:00 ziua și de seara de la ora 22:00, până a doua zi dimineață, la ora 08:00”, transmit reprezentanții oamenilor legii.