Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

BĂTAIE DE JOC la pachet! Ce ”surpriză” i-au făcut angajații DOMO unui timișorean FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Unii comercianți își bat joc pur și simplu de proprii clienți, indiferent cum se numesc și care este cifra lor de afaceri. Dacă până acum v-am prezentat mai multe cazuri cu diferite ”teme”, cea pe care o veți citi în rândurile de mai jos este ”diferită” de ceea ce ați putut citi până astăzi pe Vocea Timișului.

Întâmplarea, deloc fericită, expusă pe o rețea de socializare, cu tot cu pozele de mai jos, arată astfel. Cumpărătorul își alege un produs din magazinul DOMO on-line și îl comandă, după care îl plătește cu cardul, tot on-line, după care, a doua zi, clientul merge să-l ridice. ”Merg să îl ridic şi într-adevăr era pe stoc, dar în depozit. Angajații de acolo mi-au spus că nu e totuna, deşi pe site nu e specificat. Sunt rugat să revin a doua zi după ora 12:00. Tolerant fiind, revin la ora 13:00, a doua zi, pentru a afla că, de fapt, încă produsul nu e venit. Nu-i nimic, aştept încă 30 de minute, vine produsul, după care plec spre casă” povestește Ciprian.

Adevăratele prbleme abia acum încep. Odată plecat spre casă, cu noul televizor în mașină, clientul își făcea planuri de poziționare a acestuia și care va fi primul film pe care-l va urmări, însă, surpriză: gândurile sale sunt curmate de un apel telefonic. ”Pe drum spre casă, primesc un telefon de la un angajat DOMO care îmi spune că n-aş fi plătit televizorul şi să mă întorc numaidecât, la magazin, să rezolvăm problema. Evident nu sunt dispus să fac acest lucru deşi îmi este sugerat insistent că „oameni suntem”. Am sunat la bancă şi am obţinut numărul de autorizare care, iniţial, spuneau că nu le foloseşte la nimic şi abia când le-am spus că nu mai este problema mea şi că oricum nu returnez tv-ul au sunat şi au confirmat de fapt că totul e ok” mai povestește bărbatul.

Crezând că le-a văzut pe toate pentru ziua respectivă, bărbatul pleacă din nou spre casă, ajunge la destinație, dar, ce să vezi? ”Supriză, stupoare! Produsul nou comandat, nu e chiar atât de nou. E plin de praf, e zgâriat, şi are o urmă de la logo-ul Samsung în dreapta sus. Sunt convins că nu a fost televizor de showroom şi aşa a venit din fabrica”, spune Ciprian, ironic.

Văzând acestea, bărbatul se decide să ia măsuri și să înapoieze produsul, fapt permis inclusiv de legislația națională și europeană, în vigoare. ”Luni (ieri- n.r.) mă decid să îl returnez din mai multe motive şi merg cu el la magazin, unde mi se spune de către domnul şef că trebuie să completez cererea de returnare online pentru că nu e de competenţa lor. Nu ştiam dacă să râd sau să plâng. În fine, am cărat monstrul înapoi acasă…” mai povestește Ciprian, pe Facebook, care încheie postarea cu mesajul: ”semnează un client nefericit şi stupefiat de tupeul vostru de a vinde produse resigilate că produse noi”.

Iată o nouă dovadă a nepăsării și a lipsei de profesionalism a reprezentanților unor retaileri, care, pe lângă faptul că își câștigă existența de pe urma plătitorilor produselor, își permit să-și facă ”de cap”, pentru că legile, și în acest caz, sunt extrem de permisive și ”cu portițe”. Nu uitați că astfel de cazuri sunt întâlnite în mai toate domeniile, iar primul lucru la care trebuie să vă gândiți când constatați că sunteți ”înșelați” de comercianți este să vă adresați Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Timiș, care se găsește la adresa: Timişoara, str. Stefan Cicio Pop nr. 2, et III, cod 300023 sau tel.: 0256/422.790 și fax: 0256/443.287.

De asemenea, puteți face publică ”pățania” voastră și prin intermediul Vocea Timișului, cu condiția să ne trimiteți informațiile cu privire la subiect și imaginile doveditoare, prin intermediul rubricii ”Trimite-ne o știre sau un pont!”

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore