Din această săptămâna, la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a fost pus în funcțiune un aparat ultraperformant de depistare a cancerului de sân. Mamograful digital 3D cu tomosinteză permite realizarea unor investigații imagistice de înaltă performanță, care pot duce la depistarea precoce a cancerului de sân.
“Mamografia este singura metodă imagistică ce poate vizualiza microcalcificările, adică posibilitatea existenței unui cancer incipient cu 2 ani înainte de a putea fi palpat”, spune Diana Munteanu, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul de Boli Infecțioase.
Mamografia este indicată pacientelor cu vârsta de peste 40 de ani și asta pentru că, după acest prag, sânul începe să involueze, are loc o reducere a țesutului glandular, iar nodulii și microcalcificările pot fi observate mult mai bine. Mamografia se completează, dacă este nevoie, cu ecografia de sân sau chiar cu un RMN de sân, atunci când există suspiciuni cu privire la existența unui neoplasm mamar. Mamografia digitală presupune radiografia în două planuri a sânului cu doze reduse de raze X.
“Chiar dacă mamografia presupune efectuarea a 4 filme, 2 pe fiecare sân, craniocaudal și oblic, în zilele noastre mamografia digitală este foarte putin iradiantă, iar pacientele nu ar trebui să se sperie de o eventuală iradiere a sânului, având în vedere beneficiul unui diagnostic precoce al neoplasmului mamar”, spune Diana Munteanu.
Mamografia digitală permite scanarea cu o mai mare acuratețe a formațiunilor benigne sau maligne. Sensibilitatea acestei investigații imagistice este de aproape 80 la sută, dar, prin completarea ei cu o ecografie de sân, se poate ajunge la o acuratețe de 99 la sută.
“Mamografia 3D cu tomosinteză presupune obținerea unor imagini din unghiuri multiple care sunt apoi recompuse în secțiuni fine de înaltă rezoluție. Se obține astfel o mai bună imagine a structurii sânului putandu-se vedea detaliile țesutului mamar. Asta înseamnă că mamografia 3D are o acuratețe mai bună în a determina mărimea, forma și localizarea anomaliilor”, mai spune medicul primar în radiologie și imagistică, Diana Munteanu.
Potrivit statisticilor, aproape 90 la sută dintre cancerele mamare apar după vârsta de 40 de ani. Controlul regulat imagistic poate duce la depistarea precoce a neoplasmelor mamare și la evitarea apariției de metastaze.
În România, în fiecare an, peste 6.000 de femei sunt diagnosticate cu această maladie. Depistarea cancerului într-o forma incipientă duce la o rată de supraviețuire de peste 95 la sută.
În Centrul de Imagistică de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara se pot face atât investigații mamografice, cât și ecografii și RMN de sân.