Cantonamentul lui Poli aduce „noutăţi” sub ochii fanilor. Doi puşti convocaţi la echipa naţională

- Advertisement -

Poli va efectua primul cantonament chiar la Timişoara, în cadrul Complexului Sportiv Dan Păltinişanu. Antrenamentele din cursul acestei săptămâni vor fi deschise publicului, elevii lui Şunda putând fi urmăriţi zilbic de la ora 10:00, respectiv 16:00, pe terenurile de antrenamente.

Încă trei noutăţi?

Astăzi s-au alăturat, celor anunţaţi iniţial, în cantonament încă trei jucători cu care clubul de pe Bega a ajuns la un acord de principiu. Primul, şi poate cel mai important, ar putea fi Marius Staicu – atacant de 26 de ani, venit de la Metalul Reşiţa (Liga a II-a, Vest)Ceilalţi doi sportivi care fac pregătirea centralizată alături de elevii lui Şunda sunt Hrvoje Spahija (fundaş, 25 de ani) şi Esmir Ahmetovic (mijlocaş, 23 de ani) care au fost testaţi în trialurile organizate de staff-ul lui Poli, ajungându-se la un acord de principiu şi cu ei, pentru a fi cooptaţi la clubul prim-divizionar.

Alb-negrii mai anunţă ca „suntem în negocieri şi cu jucătorii Edon Hasani (mijlocaş, 22 de ani) şi Danijel Morariju (fundaş, 23 de ani)” prin intermediul site-ului oficial.

Aceeaşi sursă informează că doi intre elevii lui Şunda au fost convocaţi la echipa naţională Under 19. Cristi Bărbuţ şi Cristian Bocşan se vor afla, în perioada 21 – 30 ianuarie 2014 la Mogoşoaia, pentru o acţiune a naţionalei U19 României. Cei doi polişti vor fi alături de lotul reprezentativ la Mogoşoaia, până-n 27 ianuarie, pentru ca apoi să fie prezenţi la un turneu internaţional în localitatea italiană Frosinone.

Juniorii Mădălin Livan, Vlad Dragomir şi Daniel Rogoveanu se pregătesc de asemenea cu echipa de seniori, chiar dacă nu sunt convocaţi „oficial” în cantonamentul din această perioadă. „Ei vor fi prezenţi la antrenamente, având în acelaşi timp şi obligaţii şcolare” anunţă acspoli.ro.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare