Claudia Ieremia, Cea mai bună actriță în rol principal la Festivalul Național de Comedie

- Advertisement -

Actrița Claudia Ieremia, binecunoscută vedetă a Teatrului Național din Timișoara, tocmai a câștigat premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal la Festivalul Național de Comedie, organizat în intervalul 5-16 octombrie 2015 la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați.

Juriul prezidat de criticul de teatru Ion Parhon și format din actorii Olga Delia Mateescu și Marius Bodochi, scenografa Clara Lobonț și regizorul Attila Vizauer, i-a decernat titlul Cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul Ortansa din spectacolul Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia. Premiul, acordat de nume sonore ale teatrului românesc aflate pentru prima dată în fața acestui spectacol al Naționalului timișorean, atestă, o dată în plus, valoarea actriței, confirmată de reacțiile publicului la toate cele peste 50 de roluri pe care le are în bogata sa carieră, precum și de alte nominalizări și premii de interpretare pe care le-a obținut până-n prezent.

”Mă bucură premiul, dar mă și miră! Nu mă consider actor de comedie, pentru rolul ăsta am plâns prin parcuri până să-mi iasă, Mazilu are o logică specială pe care dacă nu o prinzi, muncești de pomană. Mă bucur că a iesit bine”, spune actrița Claudia Ieremia.

Spectacolul Proștii sub clar de lună a avut premiera în 29 martie 2015 și se joacă, de atunci, cu sala plină. Următoarea reprezentație este programată marți, 10 noiembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național. Biletele se pot procura de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, de marți până duminică între orele 11-19) sau online, pe www.tntimisoara.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Scandal la Poliția Locală Timișoara: Brutalitate și Abuz de Putere!

Un nou caz revoltător iese la iveală în Timișoara,...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Articole asemănătoare

Dominic Fritz evită răspunsurile clare în scandalul Poliției Locale Timișoara

Abuzurile Poliției Locale din Timișoara continuă nestingherite, sub privirea...

Ipocrizia la cote maxime: USR predică despre comunism, dar are în rândurile sale foști activiști comuniști

Dominic Fritz și USR ne vorbesc despre importanța Proclamației...

Din aceeași categorie

MASCAȚII descind pe scena Teatrului Național din Timișoara FOTO

O poveste cu un racord absolut la prezentul de...

Teatrul Național Timișoara pregătește un nou spectacol-eveniment: Proștii sub clar de lună FOTO

Ca întotdeauna, extrem atent la raporturile sensibile dintre teatru...

”O scrisoare pierdută”, pe scena Teatrului Național din Timișoara

Iată de ce, deloc întâmplător, Teatrul Națonal din Timișoara...

La Timișoara vine ”Maria de Buenos Aires”: în premieră la Teatrul Național

Premiera spectacolului - performance Maria de Buneos Aires de...

Incanto Quartetto pregăteşte timişorenilor o călătorie în lumea muzicii europene

Recitalul cameral intitulat ”Călătorie în Lumea Muzicii Europene” va...