Teatrul Național Timișoara pregătește un nou spectacol-eveniment: Proștii sub clar de lună FOTO

- Advertisement -

Ca întotdeauna, extrem atent la raporturile sensibile dintre teatru și societate, Teatrul Național Timișoara recuperează din istoria teatrului românesc comedia lui Teodor Mazilu, ”Proștii sub clar de lună”. Este un text publicat prima dată în 1962 care se dovedește, însă, de o actualitate aproape chirurgicală. ”Proștii sub clar de lună este o poveste despre dragostea în vremea… ticăloșiei. Toate personajele-vedetă ale momentului se regăsesc în cuvintele personajelor lui Mazilu, bărbați și femei cu gândire șablonată și sentimente castrate, dar încercând, totuși, în replici a căror savoare își regăsește nealterată întreaga prospețime, să devină ”oameni”, adică să iubească”, spune Codruța Popov, secretarul literar al Naționalului timișorean.

Racordul la prezentul imediat al acestui text esențial al dramaturgiei românești este asigurat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia, care se plasează estetic într-o modernitate în egală măsură a ideilor și a esteticii. Secondat de scenograful Mihai Vălu, muzicianul Horea Crișovan și artistul video Lucian Matei, regizorul a început zilele acestea repetițiile, cu distribuția formată din actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea, Cristina König, Raul Bastean, Ana Maria Cojocaru, Romeo Ioan și Alina Chelba.

Premiera spectacolului este programată duminică, 29 martie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național. Biletele s-au pus în vânzare la Agențiile Teatrului Național (Agenția ”Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția ”Sala 2”, Parcul Civic), al căror program este de la ora 11:00 la ora 10:00, de marți până duminică.

Fotofrafii: Adrian Pîclișan / TNTm

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Teatrul Național Timișoara prezintă în premieră, în data de 15 ianuarie, spectacolul EMINESCU!

Teatrul Național din Timișoara prezintă în premieră spectacolul EMINESCU,...

Distinctie prezidentiala pentru Teatrul National din Timisoara

Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara a primit o...

Teatrul National Timisoara, in fata primei premiere din 2020: Si caii se impusca, nu-i asa?

Scena Sălii 2 a Teatrului Național Timișoara găzduiește joi,...

Teatrul National din Timisoara, campanie pentru ”amandoi”

Teatrul Național din Timișoara a demarat o nouă campanie...

Copii, aduce-ti parintii la spectacolele TNT! Cuplurile, bilete 1+1 gratis!

Teatrul Național Timișoara (TNT) propune publicului său un schimb...

Din aceeași categorie

Categorii Populare