La Timișoara se strâng fonduri pentru a oferi un prânz cald elevilor defavorizați. Donează!

- Advertisement -

A fost lansată cea de-a patra ediție a campaniei de strângere de fonduri ”O floare de colț pentru un prânz cald”, într-un cadru festiv, la Teatrul Național din Timișoara.

Ca în fiecare an, Fundația Hațegan, inițiatorul acestei campanii, invită firmele locale din Timișoara, din regiune și chiar din alte orașe ale țării să se implice în distribuirea broșelor în formă de floare de colț care reprezintă simbolul generozității. În această toamnă, campania se desfășoară în perioada 15 octombrie – 22 noiembrie 2019.

Conceptul e simplu: în schimbul unei donații minime de 10 lei, cost ce reprezintă prețul unei mese calde pentru un copil defavorizat, se poate achiziționa o broșă în formă de floare de colț care se purtă pe durata campaniei ca semn al generozității. Campania este o invitație deschisă tuturor care consideră că a dărui, oricât de puțin, e important în viață. Astfel, floarea de colț devine un simbol al spiritului caritabil pe care organizatorii îl promovează în fiecare toamnă.

Toate donațiile obținute în urma distribuirii florilor de colț vor asigura o masă caldă celor 700 de copii defavorizați social din cele trei centre ale Fundației ”United Way” Timișoara. Anul trecut, au fost implicate 40 de firme și s-au distribuit 4.700 de broșe, asigurând astfel 4.700 de mese clade.

”Implicarea firmelor locale în această campanie fac viața mai ușoară celor 700 de copii din United Way cu care lucram în regiune de vest. Multe firme vin către noi și în timpul anului implicându-se cu angajații în diferite inițiative de voluntariat pentru ai ajuta pe micuți să își depășească condiția impusă de resursele financiare personale limitate. Le mulțumim tuturor pentru sprijin”, a declarat Ada Gabor, manager United Way Timișoara.

Firmele care doresc să se alăture campaniei vor primi un pachet de distribuție care include: afișul campaniei, un email de prezentare al campaniei pentru distribuirea în cadrul companiei, un pachet inițial de 100 de broșe pentru distribuire, un link cu o rama (frame) care se poate pune la poze de profil de pe facebook.

Campania „O floare de colț pentru un prânz cald” a fost lansată cu ocazia premierii la Timișoara piesei de teatru ”Viața la birou” scrisă cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate a firmei Dacris, unul dintre sponsorii campaniei.

Ioana Hațegan, președintele Fundației Hațegan, a explicat că: ”Mulți ne întreabă: «Dar mai faceți și anul acesta campania cu floare de colț?». Desigur că facem, pentru că și anul acesta copiii au nevoie de o mâncare caldă. Ne bucurăm că an de an avem alături firme care se implică în acest proiect pentru că recunosc nevoile din comunitate și astfel doresc să ajute. 10 lei nu e o sumă mare pentru mulți angajați din companiile din Timișoara, dar poate face atât de mult bine unui copil care nu are ce mânca acasă”.

Ca în fiecare an, floarea de colț a făcut deja bine înainte de a fi distribuită. Broșele au fost confecționate de mame provenind din familii monoparentale cu mulți copii, prin intermediul Asociației CRIS-DU Aeropagus, care organizează programe de integrare socială pentru persoane aflate în dificultate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Teatrul Național Timișoara prezintă în premieră, în data de 15 ianuarie, spectacolul EMINESCU!

Teatrul Național din Timișoara prezintă în premieră spectacolul EMINESCU,...

Distinctie prezidentiala pentru Teatrul National din Timisoara

Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara a primit o...

Teatrul National Timisoara, in fata primei premiere din 2020: Si caii se impusca, nu-i asa?

Scena Sălii 2 a Teatrului Național Timișoara găzduiește joi,...

Teatrul National din Timisoara, campanie pentru ”amandoi”

Teatrul Național din Timișoara a demarat o nouă campanie...

FOTO Reprezentantii M.A.I. din Timis, in campania ”10 Pentru Sigurana”

În perioada 7-20 septembrie 2019, la nivelul județului Timiș...