Sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Austriei și recunoscut la nivel internațional de Primăria de la Viena, la Timișoara va avea loc cea de-a 31-a ediție a Balului Vienez. La Sala Teatrului Național din Timișoara, în 26 noiembrie, vor fi prezenți invitați din mediul diplomatic, politic, aristocratic și economic, cărora li se vor alătura soprana Rodica Vică și tenorul Mihail Dogotari, ambii soliști ai Operei din Viena, dar orchestra venită special din capitala Austriei, Spirit of Vienna Ensemble.

Cu ocazia acestui eveniment va fi sprijinită Fundația internațională United Way România, aproximativ 750 de copii fiind principalii beneficiari. De asemenea, tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani sunt invitați să se înscrie pentru a fi selectați ca debutanți. Timp de o lună, înscrișii vor urma un curs alături de doi dintre cei mai distinși antrenori de dans din România, Diana și Raul Avram. 48 dintre ei vor fi aleși pentru a dansa în Sala Teatrului Național.

Și copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani se pot înscrie, urmând să fie selectate 10 minimum 10 perechi de “minidansatori”, care vor urma să pregătească o coregrafie prezentată ulterior în fața spectatorilor în seara evenimentului.

https://balul-vienez.ro/invitatie-debutanti/ – link-ul unde se pot înscrie debutanții

https://balul-vienez.ro/mini-dansatori/ – link-ul unde părinții își pot înscrie copiii

Spune-ţi opinia civilizat!