Polițiștii timișoreni au reușit să prindă un hoț de biciclete. Este vorba despre un bărbat de 42 de ani, care a fost reținut pentru 24 de ore.

„La data de 16 mai a.c., în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei 5 Timişoara au identificat un bărbat de 42 de ani, bănuit de furtul unei biciclete. În fapt, la data de 01 aprilie a.c., bănuitul, prin tăierea sistemului de asigurare, ar fi sustras o bicicletă dintr-un rastel situat în parcarea unui centru comercial, din Timişoara”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat. El a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză,dar şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat.