Focuri de armă azi-noapte, în Piața Victoriei, după o încăierare dintre doi bărbați. Un echipaj SMURD a fost nevoit să intervină

- Advertisement -

Doi bărbați au oferit azi-noapte, în Piața Victoriei, o scenă desprinsă din filmele cu cowboy. După o altercație în incinta localului Super Jackpot Club, undeva în jurul orei 02.00, unul dintre agenții de pază ai localului și un client s-au luat la harță și au tras mai multe focuri de armă. Bărbații au fost opriți prompt de către polițiștii locali care se aflau în zona și au fost identificați.

V. Adrian, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în Timișoara, și C. Nicolae, de 41 de ani, cu domiciliul în Cerneteaz – Giarmata, sunt cei doi care au intrat în conflict. Primul dintre aceștia, agentul de securitate, avea asupra lui o tonfă și un spray cu piper, iar din primele declarații reiese că după ce în incinta locului a avut loc un conflict între cei doi, având loc și o agresiune fizică motiv din pricina căruia C. Nicolae a fugit afară, agentul de pază a ieșit după el.

Bărbatul a ripostat cu un pistol cu gaze și a tras două focuri de armă în direcția angajatului localului, care însă nu i-au produs vătămări corporale. După un control corporal efectuat de către oamenii legii, asupra lui C. Nicolae s-a găsit un pistol marca Walther, de calibrul 10x22T, iar pe jos au fost găsite tuburile de la cartușele folosite.

La fața locului a intervenit și un echipaj SMURD care i-a acordat clientului primele îngrijiri medicale. Ambii au fost conduși la Secția 1 Poliție din Timișoara pentru continuarea cercetărilor și pentru a se stabili dacă bărbatul deținea legal arma găsită asupra sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Județul Timiș, promovat la cel mai important târg de turism de afaceri din lume

Frankfurt, 20 mai 2025 – Județul Timiș își consolidează...

Când arta devine scut: elevii de la Liceul „Ana Aslan” din Timișoara spun NU drogurilor

Proiectul „Prin artă luptăm împotriva drogurilor” s-a încheiat oficial...

Săptămână culturală bogată în Timiș! Expoziții, spectacole și recitaluri pentru toate gusturile

Consiliul Județean Timiș invită timișenii să descopere o ofertă...