Concursuri trucate! Primarul Dominic Fritz a anunțat că a sesizat DNA dar documentul nu are număr de ieșire din Primăria Timișoara

- Advertisement -
Acum, că azi s-a spart buboiul la Primăria Timișoara, a venit și dezlegarea… la pește! Amintiți-vă că exact în urmă cu o săptămână, pe data de 8 septembrie a.c., chiar în finalul unei investigații jurnalistice, care viza ”micuța mafie” a reparațiilor școlare, existentă doar în imaginația viceprimarului Ruben Lațcău, voceatimisului.ro a punctat, cu litere de o șchioapă, chiar în finalul textului, un simplu cuvânt: RETORICA! Nu o dată, ci de două ori, în același paragraf!

Și voceatimisului.ro a explicat atunci, după ce a demonstrat că toată construcția logică a useristului Lațcău, în ceea ce privește ”micuța mafie” din vechea administrație Nicolae Robu, nu are nicio treabă cu adevărul și realitatea, nefiind altceva decât o bârfă, fără niciun fundament sau vreo altă probă. Mai mult, intoxicări și manipulări! Pur și simplu doar niște vorbe goale, aruncate în discursuri politice, ca să se creeze impresia de corupție generalizată și instituționalizată a fostei administrații. Or fi unii dintre ei, dar nu toți!

Tot atunci voceatimisului.ro a subliniat că toată lupta asta cu ”balaurul corupției” rămâne o simplă poveste useristă și o retorică goală de conținut atâta timp cât, nici după aproape un an de zile, instituția condusă de Dominic Fritz nu a făcut nicio sesizare, privind ”mafia” din vechea administrație Nicolae Robu și nicio hârtie nu a plecat din serviciul juridic de pe CD Loga nr. 1, înspre instituțiile statului român, cu referire clară la acte de corupție. Zero! Nimic! Și afirmația nu a fost deloc întâmplătoare, așa cum o să vă lămuriți!

Și tot azi, primarul Dominic Fritz a ieșit cu o declarație publică șocantă. Nu în calitate de persoană fizică, ci în calitate de edil al Timișoarei, de la înălțimea funcției publice: ”În această dimineață am transmis procurorilor anticorupție o plângere penală împotriva a ceea ce suspectez că a fost o rețea de fraudare a concursurilor pentru posturi în Primărie. Am descoperit-o cu ajutorul, indirect, al DNA care ne-a cerut o serie de documente în cazul unui fost angajat. Ne-am uitat cu atenție la documente și am găsit diferențe de caligrafie semnificative între lucrările aceleiași persoane, care participase la două concursuri”. Și nu e clar dacă a transmis-o în calitate de edil, în nume propriu sau din postura de președinte al USR Timiș.

Tot primarul Timișoarei mai spune că aceeași caligrafie este prezentă pe mai multe lucrări de concurs, ale mai multor persoane. Și că ar fi posibil să fi descoperit un posibil sistem de fraudare, premeditat și sistematic, care s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, cu complicități potențiale, cel puțin la vârful serviciului de resurse umane. Întâiul urbei a explicat și cum, pare-se, a funcționat sistemul: la proba scrisă, candidații care și-au aranjat concursul au dat niște răspunsuri întâmplătoare, dar notarea de către comisie s-a făcut în a doua zi, destul timp, peste noapte, pentru funcționarii de la resurse umane să scrie o nouă lucrare, cu răspunsurile corecte, și să înlocuiască lucrarea candidatului cu lucrarea comandată și redactată ulterior.

Anchetă useristă

Dominic Fritz, în declarația sa publică de azi, mai sugerează două aspecte. Pe de-o parte, că ghinionul ”echipei falsificatoare” a fost că, într-un dosar de concurs, cineva a uitat atât foaia cu scrisul de candidatului cât și…transcrierea de noapte! Și că nu e un caz singular, ci că ar fi chiar, de fapt, șapte astfel de suspiciuni, ceea ce ar reprezenta doar vârful icebergului: ”În primăria pe care o conduc nu există niciun fel de toleranță față de abuz sau corupție. De fiecare dată când voi da peste astfel de fapte nu voi avea nicio ezitare să mă adresez justiției. Și să fie clar – lupta o vom câștiga noi, indiferent de ce se va arunca în mine sau în cei care vor să facă curățenie”.

Dincolo de strigătul palid de luptă, veșnica poveste cu ”curățenia” și războiul cu balaurii corupției, acuzația de bază – că organigrama Primăriei Timișoara n-are nicio treabă cu subiectul, e doar ”un cârlig” de comunicare – este una extrem de gravă. Trist e că, din nou, administrația Fritz nu oferă nimic concret sau palpabil. Niciun document și nici măcar un colt de hârtie cu un număr de înregistrare care să demonstreze că o asemenea plângere ar fi plecat, într-adevăr, azi, din Primăria Timișoara către Direcția Națională Anticorupție. Și afirmația, din nou, nu e deloc întâmplătoare!

Singurul lucru clar e cifra 7. În rest, avem: pare-se, seamănă izbitor, credem că, complicități potențiale, explicabile doar prin fraudă, bănuim etc. Plus, termene bombastice gen ”echipa falsificatoare”, fără nicio expertiză grafologică în susținerea afirmației. Și plecăm de la premiza că tot ceea ce spune Dominic Fritz, dincolo de actele de ”cercetare și urmărire penală” făcute de useriști, e real, în proporție de 100%. Totuși, ceea ce frapează este că noua administrație a făcut o plângere la DNA – așa zice Fritz! – pentru trucarea unor concursuri, pe mandatul fostului primar, Nicolae Robu.

Corect ar fi fost, ca să ieșim din demagogia situației, ca primarul Dominic Fritz, dacă tot a trimis vreo 7 capete pe eșafod, acuzând blatul în concursuri publice, să fi cerut DNA să verifice și legalitatea altor examene din Primăria Timișoara – presa a scris, cu subiect și predicat, la pachet cu documente incontestabile – care au avut loc în mandatul său de edil al municipiului: Gabriel Almăjan – arhitect șef Timișoara, Alexandra Rigler – director Centru de Proiecte Timișoara, Rebecca Ioana Beldean – șef serviciu Amenajare Peisagistică, Biodiversitate și Ape. Și mai sunt!


Și referitor la declarațiile lui Dominic Fritz, nici Nicolae Robu n-a stat cu mâinile în sân, declarând public că: ”Dacă, totuși, cele semnalate, descoperite, așa cum dl. Fritz ne spune, pornind de la o cercetare punctuală făcută de DNA, prilej de verificare a mai multor dosare de concurs, vor fi confirmate de către instituțiile abilitate, atunci făptașul/făptașii trebuie pedepsit/pedepsiți la nivelurile maxime prevăzute de lege, pentru că faptele în cauză sunt de o gravitate maximă pentru un funcționar public. Eu am declarat în repetate rânduri pe parcursul celor 8 ani cât am fost primar că am încredere în colaboratori, dar nu garantez decât pentru mine”.

Campania continuă

Pe după-amiază, lupta s-a întețit căci, în aceeași notă a DNA, consilierii locali Radu Țoancă (PSD) și Roxana Iliescu (Pro România) i-au cerut primarului Dominic Fritz să facă o nouă sesizare și pe numele useristei Anca Megan, președintele CA Horticultura, care ”a semnat, fără niciun drept, contracte de asistență juridică și facturi fiscale”, angajând societatea din subordinea municipalității la o plată totală de 7500 RON. Deși, numai ordonatorul de credite ( directorul societății, Andrei Drăgilă) are dreptul să semneze contracte cu impact financiar.

Nici nu mai contează că orice factură se înregistrează, în contabilitatea unei firme de stat, numai după avizul Control Financiar Preventiv (CFP) sau că orice contract trebuie să aibă, obligatoriu, ștampila societății. Și nu vorbim, aici, nici despre aselenizare și nici despre fizică cuantică, vorba Roxanei Iliescu, ci despre principii simple după care funcționează societățile de stat.

Oricum, toate acestea sunt detalii! Detalii față de evenimentele din 8 septembrie a.c. când, odată cu apariția alocuțiunii cu ”micuța mafie”, rostită de viceprimarul Ruben Lațcău, reporterii voceatimisului.ro au aflat că useriștii s-au pus pe ”ronțăit hârtii” pentru că, înainte cu puțin timp, așa cum rezultă dintr-o serie de documente, DNA Timișoara a cerut o serie de acte publice în ceea ce privește o cercetare, care-l vizează pe Florin Răvășilă, fostul șef al cimitirelor timișorene, omul pe care Nicolae Robu, l-a tras pe dreapta, în plină campanie electorală, existând informații că ar fi solicitat mită de la unul dintre concesionarii locurilor de veci.

Da, ”fostul angajat” al PMT, la care face referire Dominic Fritz, în denunțul său public de azi, este Florin Răvășilă. Momentan, pe ștatele de plată ale Poliției Locale Timișoara, instituție aflată în subordinea Primăriei Timișoara. De departe, dilema interesantă e următoarea! De la începutul anului și până în prezent, între Primăria Timișoara și Direcția Națională Anticorupție, oficial, au existat un număr de fix șase schimburi de amabilități: SC2021-004827 din 22 februarie 2021 pe dosar penal nr. 15/P, SC2021-011313 din 22 aprilie 2021 pe dosar penal nr. 94/P/2019, SC2021-016588 din 14 iunie 2021 – comunicare ordonanță DNA nr. 126, SC2021-016678 din 14 iunie 2021 pe dosar penal nr. 126/P, SC2021-017279 din 18 iunie 2021 – ordonanță 126/P/2020 și SC2021-025081 din 7 septembrie 2021.

Cert e că toate aceste documente, care reprezintă corespondențe între instituții publice, sunt solicitări sau comunicări ale DNA către Primăria Timișoara. Și până astăzi, cel puțin până la ora 14.59, niciun document nu ieșise din administrația Dominic Fritz, cu număr de înregistrare, către procurorii anticorupție. Absolut niciunul! Așa cum n-a plecat dinspre PMT către DNA nicio plângere penală, în tot anul 2021. Cel puțin până azi, la ora 14.59. Așadar, că să nu existe suspiciuni că totul este o șmecherie de comunicare (spinning), în numele transparenței, primarul Dominic Fritz este rugat să comunice, dacă nu plângerea integrală, măcar data și numărul cu care documentul a plecat din PMT către DNA.

Că e puțin probabil să fi făcut plângerea în nume personal, în calitate de președinte al USR sau să fi băgat la înaintare vreun voluntar sau ONG…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Alfred Simonis vrea o colaborare pentru dezvoltarea Municipiului Timișoara și a Județului Timiș

Într-o declarație dată ieri, 26 iulie, Alfred Simonis și-a...

Mafia imaginară de pe mal se uită la canotorii… de pe mal

Mai mult ca sigur, imaginile de mai jos nu...