Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Daniel Corbeanu, susținut de Cosmin Contra la următorul meci, în China. La ce titlu european se va bate în 2015 VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

După cum o spune chiar Miki Viel, antrenorul lui Daniel Corbeanu, sportivul său nu a avut nicio înfrângere în acest an, iar asta i se datorează în primul rând lui Daniel, sportivul ajungând să facă antrenamente ”draconice” pentru a putea ajunge la astfel de performanțe. Nu sunt de neglijat nici antrenorul său, sau promotorul Alex Baciu sau chiar super-campionul Dennis Krauwell. ”Au fost și sunt lângă noi și ne ajută foarte mult în promovarea lui Daniel” spune Miki Viel, la final de an.

După o scurtă pauză, prilejuită cu ocazia Crăciunului, pe care Daniel îl va petrece în sânul familiei sale, acesta va reveni la antrenamentele sale spartane, întrucât pe data de 1 februarie are programat un meci extrem de dificil în cadrul unei Gale ce va avea loc în China, acolo unde-și va petrece inclusiv Revelionul. ”Gala din China va fi pe 1 februarie. Va fi formată din piramide de câte patru sportivi care vor desemna un campion al anului 2014. Despre adversari nu știmi nimic, decât că sunt chinezi și sunt sportivi în formare” adaugă Viel antrenorul lui Daniel Corbeanu.

Întâlnire cu Cosmin Contra?

Gala din China, în care este programat meciul lui Corbeanu, are loc în orașul în care timișoreanul Cosmin Contra va antrena, motiv de glumă pentru Viel, care spune că ”Guriță” nu va fi singur în orașul chinez. ”Nu va fi singur acolo, vom fi și noi! Și sper să ne și întâlnim!” spune Miki.

Vezi înregistrarea de mai jos pentru a afla ce spune Daniel Corbeanu despre ultimul meci pe care l-a avut la Deva, acolo unde și-a trecut în palmares cea de-a treia centură, Kombat Liga.

”Pe data de 28 decembrie voi pleca în China, la 150 de kilometri de Hong Kong ne vom antrena pentu meciul din 1 februarie” spune Daniel Corbeanu.

Tot din înregistrarea de mai jos puteți afla la ce titlu european se va bate Corbeanu în 2015 și cum îl vei putea susține chiar la Timișoara, dar și ce le urează Corbeanu și Miki Viel timișorenilor și chiar autorităților locale care refuză să-și întoarcă privirea spre acest sportiv care reprezintă Timișoara la o serie de competiții internaționale.

[responsive_youtube

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore