Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Detinutii din Penitenciarul Popa Sapca, in ”permisie” de Pasti

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Aproximativ 12 procente dintre persoanele private de libertate, custodiate de Penitenciarul Timișoara, își vor petrece sărbătorile Pascale în familie.

În această perioadă, în Penitenciarul Timișoara se implementează proiectul de activitate ”Învierea lui Iisus Hristos, nădejdea Învierii noastre”, având ca scop cultivarea atitudinilor pozitive şi crearea unei atmosfere de celebrare a sărbătorilor Pascale, stimularea creativităţii, a lucrului în echipă, a cooperării şi a toleranţei, prin intermediul activităţilor de reintegrare socială, în rândul persoanelor private de libertate, custodiate la nivelul Penitenciarului Timișoara.

Obiectivele proiectului:

  • Informarea persoanelor private de libertate despre semnificaţia şi importanţa sărbătorilor religioase menţionate în calendarele cultelor religioase;
  • Promovarea, în rândul persoanelor private de libertate, a tradiţiilor şi obiceiurilor populare româneşti, ocazionate de Sărbătorile Pascale;
  • Dezvoltarea comunicării cu mediul familial şi de suport, prin desfăşurarea de activităţi specifice, necesare perceperii şi trăirii sărbătorilor în spaţiul carceral;
  • Intensificarea relaţiilor de colaborare cu partenerii din comunitate (instituţii publice, organizaţii neguvernamentale), care pot sprijini procesul de reinserţie socială a persoanelor custodiate;
  • Dezvoltarea deprinderilor meşteşugăreşti în cadrul atelierelor ocupaţionale, prin implicarea în activităţi lucrative a persoanelor private de libertate, în scopul aprecierii tradiţiilor şi creaţiilor populare;
  • Promovarea, în comunitate, a activităţilor de educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială, desfăşurate în aşezămintele de detenţie, în vederea facilitării reintegrării sociale a persoanelor private de libertate;
  • Intensificarea activităților moral – religioase tradiționale, care să le reamintească persoanelor private de libertate de normalitatea vieții creștine și de atenția ce trebuie acordată sufletului și relației personale cu semenii și cu Dumnezeu.

În acest sens, în Penitenciarul Timișoara sunt organizate activități moral-religioase, cu accent pe slujbele specifice, pe Slujba din noaptea Învierii, conform tradiției, împărţirea Paştilor şi a Luminii Sfinte la camerele de deţinere, fiind programată slujba religioasă de Înviere oficiată de către preotul unităţii pentru persoanele private de libertate custodiate; activități ocupaționale și de difuzare a culturii – realizarea unor obiecte specifice, confecționate de deținuți în cadrul atelierului de Quilling (ouă decorate, iepurași, felicitări, tablouri cu temă pascală); concursuri tematice – Sfintele Sărbători de Paști; vizite și pelerinaje la biserici și mănăstiri; De asemenea, pe data de 29 aprilie 2019,începând cu ora 10:00, un grup de persoane private de libertate va participa în comunitate la Biserica Creștină Baptistă nr. 1 ”Betel” la activitatea ”Învierea Domnului –o sărbătoare pentru fiecare”- activitate devenită deja tradiţie în colaborarea dintre cele două instituţii; Intensificarea demersurilor de mediere cu instituțiile de asistență socială în scopulmenținerii/ dezvoltării relațiilor dintre părintele aflat în detenție și copilul/copiii acestuia care, beneficiază de o măsură de protecție specială, prin intermediul vizitelor.

Din cele 800 de persoane private de libertate custodiate de Penitenciarul Timișoara, 100 beneficiază în această perioadă de permisiunea ieşirii din penitenciar pe o perioadă de 24 ore, 3 zile, respectiv 5 zile, pentru a-şi petrece Paștele alături de familie, ca urmare a conduitei exemplare pe care au avut-o pe parcursul detenţiei.

În perioada Sărbătorilor Pascale persoanele private de libertate pot primi prin intermediul sectorului vizită un pachet suplimentar cu alimente tradiţionale (ouă vopsite, cozonac, friptură de miel, pască) și li se va asigura un meniu îmbunătățit și diversificat, conform normei de hrană prevăzută pentru zilele festive.

- Advertisement -
Radu Constantin
Radu Constantinhttp://www.voceatimisului.ro
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore