Doi tineri, prinși în timp ce încercau să fure marfă de peste 1500 de lei dintr-un magazin. Ce aveau asupra lor

- Advertisement -

Doi tineri în vârstă de 18 ani au fost surprinși, ieri, de către agenții de pază ai unui supermarket, în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-un magazin. După ce prejudiciul în valoare de peste 1500 de lei a fost recuperat în totalitate, polițiștii le-au întocmit infractorilor dosar penal pentru furt.

Deplasați la fața locului după ce au fost anunțați, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara – Post de Poliție Giroc, au descoperit asupra celor doi tineri trecuți de casa de marcaj nu mai puțin de 26 de periuțe de dinți electrice. Din fericire bunurile au fost restituite reprezentanților magazinului.

Pentru a preveni astfel de evenimente neplăcute, polițiștii recomandă montarea de sisteme de pasă și alarmare. De asemenea, în limita posibilităților, paza pe timp de noapte în magazine ar îndepărta răufăcătorii.

 

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare