Primele două şedinţe au adus o uşoară apreciere leului, cursul monedei unice coborând până la 4,4725 lei, mai sus cu aproape doi bani faţă de minimul atins în săptămâna precedentă. Atunci, conform declaraţiilor guvernatorului Băncii Naţionale a României, Finanţele au vândut între 500 de milioane şi un miliard de euro pentru plăţi în avans, într-un moment în care celelalte monede din regiune cunoşteau deprecieri consistente. Următoarele două zile au fost unele de depreciere pentru leu, euro urcând până la 4,4926 lei, pentru ca la finalul săptămânii media să scadă la 4,4813 lei. Şedinţa de vineri s-a deschis aproape de 4,49 lei, în uşoară scădere faţă de închiderea precedentă. Ordinele mai mari de cumpărare de lei, provocate atât de contextul regional cât şi de anunţul privind creşterea PIB, au coborât euro la un minim de 4,48 lei. Spre finalul zilei cotaţiile au revenit spre valorile de la deschidere.

Potrivit datelor estimative publicate de Institutul Naţional de Statistică, în ultimul trimestru al anului trecut Produsul Imtern Brut a crescut cu 5,2%, ceea ce face ca la nivelul lui 2012 avansul economiei româneşti să fie de 3,5%.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru martie la 4,4805 – 4,4999 lei, semn că investitorii sunt mai atenţi la politica de monetară a Rezervei Federale americane şi la modul în care se va rezolva criza existentă în coaliţia politică aflată la putere, în cadrul USL apărând tot mai numeroase fricţiuni.

Cursul dolarului american s-a mişcat între 3,2713 şi 3,2863 lei, media de vineri fiind stabilită la 3,2721 lei, mai jos cu peste trei bani faţă de finele săptămânii precedente. Francul elveţian a fluctuat între 3,6537 şi 3,6772 lei, cursul de vineri fiind anunţat la 3,6655 lei, mai jos cu circa un ban faţă de data 7 februarie.

Perechea euro/dolar a scăzut la jumătatea săptămânii la 1,3574 dolari, pentru ca la finalul ei să urce până la 1,3715 dolari, cel mai ridicat nivel atins de la finele lui ianuarie, cu închiderea pe pieţele americane la 1,3691 dolari.

Euro s-a apreciat după publicarea datelor economice din zona euro, unde PIB a crescut primelor estimări cu 0,3%, dar şi a poziţiilor luate de speculatori astăzi pieţele americane fiind închise.

În piaţa de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe martie la 1,3562 – 1,3711, respectiv la 1,3567 – 1,369 dolari pe iunie, iar uncia de aur cu scadenţa săptămâna viitoare creştea de la 1.272 la 1.320 dolari.

*Analiza cuprinde perioada 10 – 14 februarie

Spune-ţi opinia civilizat!