Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Euro stagnează încă o săptămână la 4,50 lei

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

În primele două şedinţe cursul euro s-a situat sub pragul de 4,50 lei, cu un minim de 4,4990 lei. Miercuri, datele economice mai proaste venite din China şi situaţia de la Sevastopol au creat o uşoară stare de nervozitate pe pieţele internaţionale, care s-au reflectat în deprecierea leului, cursul crescând la maximul săptămânii, 4,5102 unităţi. A doua zi, euro a scăzut la 4,5069 lei, pentru ca la finalul săptămânii acesta să urce la 4,5097 lei. Primele tranzacţii de vineri s-au realizat direct pe creştere cu peste jumătate de ban faţă de joi, la 4,5120 – 4,5150 lei, pentru ca la închidere ele să fie de 4,5050 – 4,5080 lei. Scăderea de dimineaţă a fost provocată, în principal, de evoluţia monedei maghiare, care se deprecia faţă de euro la un nou minim al ultimilor doi ani, de 315 forinţi/euro.

Mişcările raportului dolar/leu au fost mai pronunţate, cursul mişcându-se între 3,2289 şi 3,2534 lei, media de vineri fiind stabilită la 3,2465 lei. Francul elveţian a crescut de la 3,6930 la 3,7135 lei.

Declaraţiile optimiste ale preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, privind perspectivele economice ale zonei euro, dar şi repatrierile de fonduri ale companiilor europene care operează în Ucraina şi Rusia, la care s-au adăugat temerile legate de încetinirea economică americană, au permis euro să se aprecieze în faţa dolarului.

În primele trei şedinţe perechea euro/dolar a fluctuat între 1,3383 şi 1,3897 dolari, pentru ca joi euro să urce la 1,3967 dolari, un nou maxim faţă de octombrie 2011. Finalul săptămânii a găsit euro la 1,3849 – 1,3937 dolari, cu închiderea pe pieţele americane la 1,3916 dolari.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe iunie la 1,3851 – 1,3964 dolari, pe septembrie la 1,39 – 1,391 dolari iar pe decembrie la 1,3935 – 1,396 dolari. Pentru aprilie uncia de aur a urcat de la 1.339 la 1.387 dolari, creşterea datorându-se scăderii monedei americane.

*Analiza cuprinde perioada 10–14 martie

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore