De două săptămâni şi jumătate, moneda naţională este una dintre cele mai stabile din regiune iar cursul euro fluctuează într-un culoar de circa jumătate de ban, fără ca acesta să …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
De două săptămâni şi jumătate, moneda naţională este una dintre cele mai stabile din regiune iar cursul euro fluctuează într-un culoar de circa jumătate de ban, fără ca acesta să …
În perioada analizată (15-19 iunie), euro a testat constant pragul de 4,49 lei, cursul de schimb mișcându-se între 4,4799 și 4,4894 lei, maxim al ultimelor cinci luni. La finalul intervalului, …
Cursul euro a fost stabilit la 4,4666 lei, față de 4,4667 lei acum două zile, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat într-un culoar foarte îngust, cuprins între 4,4660 și …
La revenirea în piața valutară, după minivacanța de Rusalii, cursul euro a fost stabilit la 4,4407 lei, iar următoarele două ședințe tendința a fost una de apreciere pentru leu, în …
Media monedei elveţiene, care se aprecia pe pieţele internaţionale la 1,028 – 1,034 franci/euro, a urcat de la 4,2773 la 4,2815 lei, un curs mai ridicat, de 4,3632 lei, fiind …
Astfel, cursul dolarului american a crescut vineri la 4,1559 lei, mai sus cu 13,15 bani faţă de începutul săptămânii, într-o şedinţă în care cotaţiile au fluctuat între 4,117 şi 4,172 …
Cursul monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,0395 şi 1,043 franci, 1,05 – 1,06 franci, în urmă cu o săptămână, a crescut de la 4,2354 la 4,2418 …
Perioada a debutat cu un curs al euro de 4,4330 lei, urmat imediat de scăderea la un minim de 4,4045 lei, zi în care cotaţiile au scăzut, pentru scurt timp …
Această evoluţie s-a reflectat şi în piaţa locală, cursul dolarului cunoscând o serie de şase şedinţe consecutive de creştere, care au culminat cu cel din 11 martie, când a fost …
Euro a început săptămâna la 4,4521 lei, maximul ultimei luni, creşterea fiind cauzată de lipsa unui acord privind ajutorul financiar pe care îl primeşte Grecia. Anunţul făcut de CE, BCE …
Dacă ianuarie s-a încheiat la 4,4424 lei, în 3 februarie cursul euro a scăzut la 4,4018 lei, o medie identică fiind atinsă în 14 octombrie, iar cotaţiile au atins un …
Ieri, cursul francului a scăzut de la 4,1611 la 4,1522 lei, medie care este mai ridicată cu 9,7% faţă de cea înregistrată în 14 ianuarie, înainte de măsura luată BNE. …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum modulele cookie pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul ne permite să prelucrăm date precum comportamentul de navigare sau identificatorii unici pe acest site. Refuzul sau retragerea consimțământului poate afecta anumite funcționalități ale site-ului.