Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, despre dosarul DNA de abuz în serviciu: „Doresc să afirm că sunt complet nevinovat”

- Advertisement -

„Doresc să afirm că sunt complet nevinovat și să îmi exprim regretul cu privire la modul nedrept în care este defăimată persoana mea” – aşa a reacţionat fostul primar al Timişoarei, Gheoghe Ciuhandu, la acuzaţiile DNA din dosarul privind vânzarea ilegală a 968 de imobile în baza Legii 112. Fostul edil-şef al Timişoarei a emis un comunicat de presă în explică exact acuzaţiile care i se aduc de către procurori.

„Menționez că în timpul mandatelor de primar al Municipiului Timișoara am semnat, în calitate de șef al instituției, zeci de mii de acte administrative – acte care au fost întotdeauna întocmite și verificate de departamentele de specialitate din cadrul Primăriei, așa cum prevede legea și cum este și firesc, dat fiind volumul însemnat de documente emise de o autoritate publică cu semnătura primarului.

Cele 61 de contracte cu privire la care sunt anchetat de DNA au fost semnate mai întâi de funcționari din cadrul Direcției de Patrimoniu, Serviciului Juridic, Direcției Economice, iar unele și de viceprimarul de resort. Este procedura uzuală, ținând cont de faptul că primarul nu are competențe juridice și nici sarcina de a verifica documentele care stau la baza încheierii unor astfel de contracte. Mai mult decât atât, instituțiile statului care au efectuat controale periodice în Primăria Municipiului Timișoara nu au semnalat în tot acest răstimp neregului cu privire la contractele respective.

Imobilele vândute în baza celor 61 de contracte, în marea lor majoritate, nu sunt amplasate în zona centrală a orașului, iar beneficiarii lor nu sunt, după cunoștința mea, persoane influente în mediul social din Timișoara. Cele 61 de imobile se constituie din:
– 31 de locuințe cu o cameră;
– 21 de locuințe cu 2 camere;
– 6 locuințe cu 3 camere;
– 2 locuințe cu 4 camere;
– o anexă ce cuprinde două magazii.
În cazul unora dintre imobilele cuprinse în această listă nici măcar nu este vorba de apartament în întregime, ci doar de o cotă-parte din el”,
arată edilul în comunicatul de presă. Fostul primar a atenţionat că din cauză că legislaţia este neclară, mulţi funcţionari din administraţie au ajuns să refuze să semneze acte de teama că ulterior vor fi puşi sub acuzare pentru abuz în serviciu. Cercul vicios a dus la blocaje grave în administraţie, a conchis Ciuhandu.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore