sâmbătă, octombrie 17, 2026

FOTO Timisoara pentru maidanezi – “Câinii vorbesc prin vocea noastră”

1 minute citire
DSC 01511 jpg

Aproximativ 100 de protestatari și-au făcut apariția cu bannere ce scandau mesaje menite pentru a salva viețile „lătrătorilor”, lumânări și desigur, companionii lor patrupezi. Adunarea a fost una pașnică, inițiatorii au dezbătut liber soluțiile posibile cu cei prezenți acolo, propunând un recensământ al câinilor,acțiune ce ar fi posibilă cu ajutorul implicării în voluntariat al mai multor persoane precum și opțiunea adopției la distanță adică în cazul în care o persoană nu dispune de posibilitatea de a lua un câine acasă, să îi poată aloca lunar acestuia o sumă de 10 euro până în momentul în care i se va găsi un cămin potrivit.

Danyflor, cea mai important firmă de ecarisaj din Timișoara, a fost clădită în anul 2001 și beneficiază de 200 de locuri plănuind extinderea pentru a putea “caza” încă 500 de animale. “Trebuie mutat Danyflor-ul. Totul este infectat.”, “Jigodia și parvo rămân în pământ 30 de ani”, au afirmat cei din asociații. Iar, din cele mărturiste nici situația celor adăpostiți acolo nu este prea roz,  “Sunt scheletici, nu mai văd.Nu-i adoptă nimeni. Ei zic ca așa au ajuns dar au devenit”.

Concluzia a fost că se va discuta cu cei de la conducerea locală despre cele mai eficiente soluții în ceea ce privește salvarea maidanezilor „de la masacru” și încă o posibilă întâlnire a protestatarilor. Asociațiile cer ajutorul iubitorilor de animale în ceea ce privește implicarea lor în activități de voluntariat pentru a da randament și a reuși să împiedice “genocidul canin”.

DSC 0178
DSC 0178
DSC 0172
DSC 0172
DSC 0171
DSC 0171
DSC 0167
DSC 0167
DSC 0165
DSC 0165
DSC 0161
DSC 0161
DSC 0153
DSC 0153
DSC 01511 jpg
DSC 01511 jpg
DSC 0146
DSC 0146
DSC 0145
DSC 0145

 

 

foto: Claudia Leonescu

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate