Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Prin patrulare, pândă şi filmări, Poliţia Locală a dat amenzi de 50.000 de lei celor care aruncă gunoaie pe stradă

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Au la îndemână pubele sau chiar coşuri de gunoi amplasate pe diverse străzi, însă, oamenii care aruncă gunoiul în stradă nu sunt deloc puţini la Timişoara. Poliţia Locală a început o adevărată campanie de controale. În primele şase luni ale acestui an au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 50.000 de lei!

„Polițiștii locali au reușit în primele șase luni ale acestui an surprinderea unui număr mai mare de persoane care au arunca gunoaie pe domeniul public, acestea fiind ulterior sancționate. Pe de o parte, în urma patrulărilor efectuate și a pândelor executate au fost depistate și sancționate un număr de 75 de persoane, sancționate cu 44750 lei în șase luni, numărul acestora fiind aproape cât totalul de 99 depistați anul trecut. De asemenea, în urma supravegherii video au fost sancționate 13 persoane cu 13000 lei, față de 19 persoane în tot anul trecut. Aceste măsuri care vizează formarea de rampe clandestine de deșeuri și care au fost luate împotriva celor care au abandonat deșeuri în cantități mari sunt completate de măsurile luate de polițiștii locali în teren și de la celelalte servicii în cadrul patrulărilor efectuate zilnic, fiind aplicate în primele șase luni ale actui an alte 1163 sancțiuni pentru abandonarea de resturi alimentare și nealimentare, printre care chiștoace de țigări, coji de semințe, peturi etc pe domeniul public. Acțiunile vor continua și în perioada următoare, Poliția Locală atrăgând totodată atenția că astfel de încâlcări ale legii sunt sancționate cu amenzi de până la 2000 lei”, transmis Poliţia Locală Timişoara.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore