În oglindă! Primarul Dominic Fritz și USR Timiș, sub același acoperiș cu mafioții și interlopii de pe Bega, care au prejudiciat municipalitatea cu milioane de euro, fără să plătească vreun leu la bugetul local

- Advertisement -
Fără niciun fel de ghilimele! O afirmație cât se poate de clară, limpede și asumată! Și, fără niciun dubiu, în virtutea evidențelor, dacă e să ne ghidăm după logica USR, adevărul gol-goluț ar fi unul singur: că primarul Dominic Fritz și USR Timiș sunt pe o labă cu mafioții și cu interlopii! Mai mult, că “procurorii” și “judecătorii” de la Ministerul Adevărului chefuiesc, stau la aceeași masă și sub același acoperiș cu gangsterii vieții de noapte din orașul de pe Bega! Și, de ce nu, că toți bandiții, care au supt de la bugetul local zeci de milioane de euro și au pus stăpânire ilegală pe patrimoniul municipalității – de unde nu se mai lasă duși! – au acces în Primăria Timișoara, când vor bicepșii lor, prin Dominic Fritz, viceprimarul Ruben Lațcău și consilierul local Rodica Militaru. Concret, așa ar putea fi interpretate probele, în coerența și raționalul USR! 

Așa că, în aceeași logică de (auto)bază, departe de cea tradițională, aristotelică, matematică sau simbolică, când stai la masă cu golanii, bei și mănânci, după care te cerți cu ei și-i înjuri doar pe Facebook, înseamnă că totul e o regie ieftină! O gargară cu bicarbonat. De ochii lumii! Sau, ca să fim în ton cu vremurile, care zugrăvesc întreaga clasă politică, fără nicio excepție, cele mai potrivite cuvinte, în astfel de situații punctuale, ar fi două: DEMAGOGIE și IPOCRIZIE! Ca să fie și mai clar pentru USR, Dicționarul Explicativ al limbii române (DEX) arată că demagogia este “o înșelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice, practicată de cineva pentru a-și crea popularitate”. La capitolul ipocrizie e și mai simplu – duplicitate, falsitate, fățărnicie și prefăcătorie!

Acum, grație unei mici ferme de troli și boți, aciuată în periurbanul Timișoarei, probabil, nu mai există bănățean care să nu fi fost targetat și să nu știe că primarul Dominic Fritz câștigă proces după proces cu prăduitorii bugetului public, că duce lupte seculare cu corupții din fosta administrație, că se ia la trântă cu mafioții și interlopii care conduc viața de noapte a orașului sau că aleargă pe străzi clanurile de țigani care au pus mâna pe patrimoniul timișorenilor. Exact asta e terminologia pe care o folosește administrația locală din primăria de sticlă, în lupta destoinică pentru binele contribuabililor: mafioți, interlopi, corupți, clanuri, hoți etc! Evident, doar sub formă de monolog căci dialogul, cel puțin la USR Timiș, încă nu s-a inventat! Dovadă în acest sens, așa cum a arătat și mass-media locală, stau zeci de mesaje de pe grupurile interne ale oamenilor noi, spații colocviale unde orice contestatar din garnizoană, dacă nu respectă orânduirea și viziunea liderilor, este trimis la culcare!

Una peste alta, lupta primarului Dominic Fritz, împotriva mafiei și interlopilor, care au acaparat domeniul public, chipurile, fără să plătească vreun ban, a început în vara anului 2022: Avem în lucru peste 10 cazuri punctuale, care ocupă fără niciun titlu zeci de hectare din patrimoniul orașului, pe care au construit ilegal, au deschis cluburi, terase, baze de agrement, fac milioane fără să plătească un leu bugetului local. Este o luptă pe care clasa politică locală a evitat-o până acum, dar pe care mi-o asum. Mă aștept la procese, la denigrări și campanii de manipulare prin ricoșeu”. Și, ulterior, tot spre sfârșitul anului trecut, edilul de pe Bega a nominalizat și mafioții vieții de noapte și interlopii care au păpat banii comunității: Ștrandul Termal, Terasa Boss, Casa del Retro, No Name, Heaven etc. Cert e că, din acel moment, după lipirea de etichete/timbre/ștampile, peste noapte, toți patronii de localuri au devenit gangsteri și hoți.

Lambada del retro

Cert e că, până-n zi de azi, marota cu interlopii, clanurile și mafioții, care au furat milioane de euro din bugetul local, este rulată pe toate micile și marile ecrane cu nesaț, semn că, mai mult ca sigur, lupta cu gangsterii este noua temă electorală a primarului Dominic Fritz. Ciorba a fost reîncălzită, ultima oară, acum câteva zile, de USR Timișoara, printr-un comunicat de presă: ”… Mafia se mobilizează împotriva lui Dominic Fritz care are curajul să recupereze patrimoniul furat de clanul Cârpacilor, personaje din lumea interlopă și diverși piloși. Ceilalți, interlopii și piloșii, au beneficiat de protecția administrației PNL, condusă de Nicolae Robu. Miki „Boxeru” (Terasa Boss) și frații Ciută (No Name), împreună cu 13 000 de metri pătrați din malurile Begăi, au avut fiecare punți către Primărie. Miki Boxeru a recunoscut că Robu și-a ținut cheful de final de campanie electorală în 2012 la el la terasă. Nu ar fi unicul caz în care acesta ar fi sprijinit financiar politicieni. În 2013, Miki Boxeru a donat o sumă de 100.000 euro către deputatul „mitralieră”, Cătălin Rădulescu (fost PSD). Frații Ciută au avut tot timpul ușa deschisă la Robu ca prieteni buni cu Ionuț Nasleu, omul de încredere al lui Robu și legătura administrației PNL cu lumea interlopă…”.

Și, acum, să intrăm în subiect, exact pe logica și pe expozeul primarului Dominic Fritz și USR Timiș. Așa că prima oprire o facem, cu voia celor de la Ministerul Adevărului, în casa interlopului și mafiotului Horațiu Dejan, proprietarul locației Casa del Retro acolo unde, pe data de 14 ianuarie 2023, a fost mare petrecere. Mai exact, ziua de naștere a omului de afaceri timișorean Darius Jumanca: ”Invitație. Sâmbătă, 14.01.2023, de la ora 20, îmi voi sărbători ziua de naștere la Club Casa del Retro, bul. Vasile Pârvan nr. 5. Dress code – Casual. Invitația este pentru 2 persoane. Rog confirmare de participare doar pe Whatsapp sau SMS, până cel târziu joi, 12.01, ora 12. Mulțumesc frumos și La mulți ani 2023”. Evident, așa cum rezultă din probe, mesajul de mai sus a ajuns și în telefonul primarului Dominic Fritz și, ca orice edil care se respectă, urmând dress code-ul stabilit de sărbătorit, la data și la ora stabilită, edilul s-a prezentat la Casa del Retro, deja, proprietatea celebrului mafiot și interlop Horațiu Dejan.

Mai mult, conform martorilor, pe lângă prezența gangsterului Horațiu Dejan, de altfel un cunoscut curator și iubitor de artă, primarul Dominic Fritz a fost încântat, timp de circa două ore, să respire aceleași aer cu o serie întreagă de alți mafioți și interlopi, patroni de baze sportive, chiar la Casa del Retro. Așadar, la fel de bine, acum, în logica USR, toată lumea poate să spună că mafia vieții de noapte din Timișoara a stat la masă cu primarul Dominic Fritz, chiar în casa interlopului Horațiu Dejan. Și toți, nu-i așa, au ușa deschisă la edilul Timișoarei, doar pentru că s-au întâlnit, întâmplător, într-o locație huiduită, arătată cu degetul și înfierată, mai ceva ca-n Coreea de Nord!

Și, că tot suntem la capitolul chermeze și bairamuri, așa cum rezultă din probe certe, continuăm cu cel puțin încă o petrecere, ținută de USR Timiș, pe la mijlocul lunii decembrie 2019, cu un an înainte de alegerile locale, chiar în clubul No Name. Mai exact, pe tărâmul mafiei imobiliare, patronată de Nicolae Robu, de data asta prin fostul său consilier personal, Ionuț Nasleu, antrenor de interlopi și șef la Mafie. Așa se face că “procurorii” și “judecătorii” din Ministerul Adevărului au aterizat în curtea infamilor interlopi Ovidiu și Viorel Ciută care, toată tinerețea lor, s-au luptat, până la sânge și și-au terorizat adversarii, doar cu mingea de fotbal la picior, pe stadionul CFR Timișoara, în aplauzele bănățenilor. Niște golani și hoți pe care, azi, ”magistrații” de la USR se fac că nu îi mai cunosc. Deși și-au rupt pingelele până dimineața, atât în sezon cât și în extrasezon, cu interlopii! Și nu o dată!

Logică roz

Acum, să punem lucrurile în oglindă! Consilierul local Paula Romocean, în calitate de președinte USR Timișoara, zicea așa, ieri: “Miki „Boxeru” (Terasa Boss) si frații Ciută (No Name), au avut fiecare punți către administrația Robu. Miki Boxeru a recunoscut că Robu și-a ținut cheful înainte de a ieși primar în 2012 la el la terasa. Nu ar fi unicul caz în care acesta ar fi sprijinit financiar politicieni. În ceea ce privește frații Ciută, aceștia au avut o relație puternică de amiciție cu administrația PNL Robu, fiind prieteni buni cu interlopul Ionuț Nasleu, fost consilier al primarului și fost șef la Piețe”. Splendid! În primul rând pentru că, în logica Paulei Romocean, interlopii și mafioții Ovidiu și Viorel Ciută devin sponsorii primarului Dominic Fritz și ai USR Timiș. Strict pe raționamentul că USR si-a ținut cheful la No Name – la fel ca si Robu la Terasa Boss – înainte de a ieși Fritz primar! Corect, doamna Romocean? Că așa e la Ministerul Adevărului – dacă găzduiești o chermeză, înainte de vreun ciolan administrativ al cuiva, esti automat fișat ca… sponsor?!

Tot așa, în logica USR, toți participanții la petrecerea de pe No Name, în frunte cu Dominic Fritz, vicele Ruben Lațcău si cu cei care azi sunt consilieri locali, o grupare care ne dă lecții de morală cu gura plină, au pactizat cu interlopii și mafioții, până au (re)devenit fete mari, au uitat de unde au plecat și cu cine au stat la masă! Corect sau nu, doamna Romocean? Așadar, în logica Ministerului Adevărului, la fel de bine poate spune toată lumea că USR este pe o labă cu marii rechini imobiliari, având în vedere ca toate marile proiectele imobiliare colective, trec prin birourile arhitecților de partid, prin sufrageriile membrilor CTATU sau prin oamenii noi din fruntea Ordinului Arhitecților România – filiala Timiș! Adevărat sau nu? Să zică Paula Romocean sau Dominic Fritz că nu-i așa?! Cât despre prietenia bună dintre Ionuț Nasleu și frații Ciută, un singur lucru e de spus, dincolo de frântura de logică: râde toate Timișoara!

Acum, dincolo de demagogie și ipocrizie, caracteristice întregii case politice românești, este cât se poate de limpede, pentru oricine are ochi să vadă și urechi să audă că, în toată această cruciadă imaginară, nu există niciun interlop, nici vreun vreun mafiot și, cu atât mai puțin, vreun zmeu! Doar gargară electorală! Oricum, cine mai vrea circ pe pâine, este rugat să își caute un loc comod în sufragerie căci, mai mult ca sigur, luni, 30 octombrie a.c, Timișoara va avea parte de un nou episod din foiletonul “Singur împotriva Mafiei”. Un scurt metraj în care, din nou, primarul Dominic Fritz, pe un fundal de acțiune cu buldozere, ca să pară-n forță, va dărâma două acareturi de pe lângă Terasa Boss a interlopului, mafiotului și golanului Miki Boxerul. Nu construcții, că alea au fundații, ci acareturi! Atenție la bicepșii Greuceanului, la detentă, prezență scenică, mimică și la limbaj. Vizionare plăcută!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie