Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

În hibernare! Administrația de sticlă a lui Dominic Fritz n-a mișcat niciun deget ca să recupereze prejudiciile cauzate bugetului local, provenite din amenzi, care sunt imputabile unor funcționari din Primăria Timișoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
La o primă strigare, suma se apropie de 150.000 RON! Și gaura din bugetul local provine de pe un singur palier, acela al operațiunilor de “Cheltuieli cu bunuri și servicii”, pe anul 2021, pe care le-a întreprins Primăria Timișoara. Debitele, așa cum sunt și cele rezultate din amenzile Gărzii de Mediu sau nepunerea în aplicare a unei sentințe judecătorești, sunt imputabile administrației Fritz. Absolut toate! Mai puțin una, sancționată de instanță, care are legătură cu plata unor daune morale și cu un abuz, săvârșit în cazul directorului Teatrului German, Lucian Vărșăndan, de către fosta intendență a Primăriei Timișoara, cârmuită de Nicolae Robu.

Fără niciun dubiu, în ciuda fanatismului militanților de tastatura ai USR, care-și duc existența în spatele conturilor false de Facebook, toate aceste detalii rezultă, fie că le convine sau nu, din ultimul raport de audit al Camerei de Conturi Timiș, ca urmare a verificărilor de pe CD Loga nr. 1.

Concluzia generală, bazată pe legislație și pe documente, a fost una singură: administrația condusă de Dominic Fritz a încasat amenzi și le-a plătit din bugetul local, fără să întreprindă niciun demers pentru stabilirea persoanelor responsabile! Mai mult, cum entitatea publică nu s-a sinchisit să facă vreo anchetă internă, prin care să tragă la răspundere funcționarii care se fac vinovați de neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, e clar că nici recuperarea sumelor nu a fost imputată vreunui salariat al Primăriei Timișoara.

Despre paguba din bugetul local, în ceea ce privește sancțiunea de 50.000 RON, aplicată administrației lui Dominic Fritz de către Garda Națională de Mediu, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, seria GNM nr. 09097/23.09.2021, amenda are la bază faptul că ” … municipiul Timișoara nu are constituit Registrul local al spațiilor verzi.

După penalizare, așa cum rezultă din documente publice, Direcția Infrastructură Verde – Serviciul amenajări peisagistice, biodiversitate și ape a propus achitarea sumei de 10.000 euro de la bugetul local, soluție care a fost acceptată de ordonatorul principal de credite al Primăriei Timișoara. Deci, plata a fost făcută din buzunarul cetățeanului! Ulterior, Direcția Economică, prin Biroul Contabilitate, în baza adresei cu nr. SC2021-26613/12.10.2021, a solicitat primarului Dominic Fritz ca să dispună o cercetare administrativă, în vederea stabilirii persoanelor responsabile și, după caz, a imputării sumelor achitate.

Și, în acest punct, ancheta internă a murit, chiar înainte de a se naște! Căci, așa cum a constatat și Camera de Conturi Timiș, ”… nu au fost dispuse nici un fel de măsuri, de analiză/cercetare a acestui aspect acceptându-se această sancțiune, creând astfel un prejudiciu bugetului local în cuantum de 50.000 lei”. În acest context, au ieșit la iveală și motivele pentru care, în acest caz, nu s-au întreprins măsuri de recuperare a debitului.

Pe scurt, dacă s-ar fi mers pe fir, Primăria Timișoara nu numai că ar fi descoperit un posibil conflict de interese cu Asociația Peisagiștilor din Romania – Filiala Vest, ci ar fi trebuit să o sancționeze pe fosta șefă a Serviciului Amenajări Peisagistice, Biodiversitate și Ape, userista Rebeca Bedelean, o (mega)specialistă în micro-păduri urbane eșuate și care, de curând, a părăsit instituția publică, sancționată fiind de instanța de judecată, datorită concursului public, mai mult decât dubios, prin care a fost angajată în rândurile administrației de sticlă a lui Dominic Fritz.

Zori noi

La fel a procedat Primăria Timișoara și în ceea ce privește o altă sancțiune care i-a fost aplicată de Garda Națională de Mediu, prin procesul-verbal de constatare GNM nr. 09095/16.02.2022, în valoare de 15.000 lei, pentru ”abandonări de deșeuri pe domeniul public, respectiv pe un număr de 16 străzi”. Practic, în aceeași logică, Serviciul Managementul Deșeurilor și Salubritate a întocmit referatul nr. SC2022-3771/23.02.2022 prin care a propus achitarea amenzii de la bugetul local, cerere care a fost aprobat, pe toate palierele, de către conducerea administrației locale.

Și, din nou, s-a solicitat ordonatorului principal de credite dispunerea unei cercetări administrative, în vederea stabilirii persoanelor responsabile și, după caz a imputării, sumei de 15.000 RON. Rezultatul, același ca și în cazul primei amenzi: mucles și nicio comisie de anchetă internă!

Referitor la o altă amendă administrativă, una în cuantum de 27.230 lei, pe care primarul Dominic Fritz a încasat-o, direct pe CNP=-ul său de demnitar, conform auditorilor externi ai Camerei de Conturi, aceasta face referire la ”nepunerea în executare a sentinței civile nr. 216/2021, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 4279/30/2020”. În această situație, cei care au propus ca penalitățile să fie plătite din bani publici au fost cei de la Serviciul Juridic – Biroul Contencios care, în acest sens, au întocmit adresa cu nr. SC2022-126/22.02.2022. De menționat că decizia instanței, care are legătură cu o chestiune legată de urbanism, a rămas definitivă și executorie la data de 8 decembrie 2021.

Cum sentința nu a fost pusă în aplicare, judecătorii au decis că primarului municipiului Timișoara merită o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere. De aici si suma de peste 5000 de euro pe care Dominic Fritz a încasat-o în nume propriu, dar a fost plătită de la bugetul instituției pe care o conduce. Evident, sancțiunea a fost achitată de Primăria Timișoara cu OP nr. 517/29.03.2022.

Apoi, a fost urmată de o adresă întocmită de Direcția Economică – Biroul Contabilitate prin care s-a solicitat ordonatorului principal de credite, adică lui Dominic Fritz, dispunerea unei cercetări administrative în vederea stabilirii persoanelor responsabile și, din nou, după caz, a imputării sumelor achitate. Și totul a decurs, ca de obicei, așa cum a notat și Camera de Conturi Timiș: ”Se constată faptul că nu au fost dispuse nici un fel de măsuri, de analiză/cercetare a acestui aspect acceptându-se această sancțiune, creând astfel un prejudiciu bugetului local”.

Teatru… administrativ

Acum, referitor la cheltuielile de judecată și daunele morale din dosarul cu 3481/30/2019, stabilite în baza sentinței civile nr. 1022/26.11.2020 a Tribunalului Timiș, Primăria Timișoara a fost obligată la plata sumei de 42.192,80 RON, în favoarea fostului director al Teatrului German, Lucian Vărășăndan. Și în această speță, Serviciul Juridic a întocmit referatul nr. SC2021-712/12.01.2021, prin care a solicitat achitarea sumei de 3.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, și a sumei de 8.000 euro cu titlu de daune morale, către managerul așezământului cultural, din taxele și impozitele timișorenilor.

Ca de obicei, solicitarea a fost acceptată dar, spre deosebire de celelalte spețe, în această situație, Direcția Economică – Biroul Contabilitate nu a mai solicitat ordonatorului principal de credite ca să dispună o cercetare administrativă, în vederea stabilirii persoanelor culpabile și recuperarea prejudiciului.

Cert e că, anterior, încă de la pronunțarea sentinței Tribunalului Timiș, în favoarea managerului Lucian Vărșăndan, juriștii Primăriei Timișoara nu au mai atacat decizia instanței, considerând acțiunea fără nicio șansă. Practic, inoportună, așa cum rezultă din documentele administrației locale.

Și un abuz al administrației Nicolae Robu, așa cum se desprinde din decizia instanției de judecată: ”… prin conduita adoptată de autorități, reclamantul a suferit un prejudiciu moral, fiindu-i afectate situația profesională și cea socială, fiind împiedicat să ocupe o nouă funcție de manager al teatrului, deși înscrisurile depuse de reclamant cu privire la activitatea sa profesională denotă înalt profesionalism, apreciere și o notorietate pozitivă în rândul oamenilor de cultură atât din România, cât și din străinătate…”. Altfel spus, suma de 8000 de euro, la care se adaugă cheltuielile de judecată în cazul lui Lucian Vărșăndan, sunt imputabile, așa cum remarcă și auditorii externi, foștilor colaboratori ai prof. Nicolae Robu.

Ca lucrurile să nu fie interpretabile, ci echilibrate, Camera de Conturi a solicitat, secretarului comisiei de disciplină din cadrul Primăriei Timișoara, o situație privind sesizările adresate entității, de la data înființării, respectiv 03.12.2021: ”Din răspunsul primit rezultă că pentru aceste plăți, reprezentând sancțiuni contravenționale, amendă primar, cheltuieli de judecată, daune morale, prezentate mai sus nu au fost efectuate cercetări disciplinare de către comisia de disciplină”. Simplu ca bună ziua!

Așa că nu a fost deloc complicat ca echipa de audit extern să concluzioneze că, fără efectuarea unor cercetări administrative, în vederea stabilirii unor eventuale persoane responsabile și/sau recuperarea prejudiciului creat bugetului local, a fost afectată buna gestiune economico – financiară a bugetului și a patrimoniului municipiului Timișoara.

Și, ca lucrurile să nu rămână în aer, nici în zona lui Dominic Fritz și nici în cea a fostului edil, Nicolae Robu, Camera de Conturi Timiș a lăsat cu limbă de moarte două recomandări mari și late, cât o zi de post, ambele cu aducere la îndeplinire, sub sancțiunea legilor penale: efectuarea cercetărilor administrative/disciplinare în cazurile exemplificate în descrierea abaterii și dispunerea după caz și stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora de la persoanele responsabile, în valoare de 134.422,80 lei.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

2 COMENTARII

  1. …as completa cele arătate mai sus cu doua exemple , din era tandemului ROBU (alias Corectu din Bocsig) -IOAN COJOCARI: sumele câștigate în instanță de diverși angajați carora li s-a desfăcut co tractul de munca în mod ilegal, sume plătite în era ROBU-COJOCARI-CHIRILA ALEXANDRU; sume achitate ptr NEELIBERAREA PUZ-URILOR ori a AC-urilor , ptr asa a vrut *nea Jean*

  2. Ca sa fim corecti pana la capat, pana la penalitatile de 40 milioane euro stabilite de catre Administratia Fondului de Mediu, au fost datoriile rostogolite (a se citi driblate) de fostul edil, Robu. Ca actuala administratie e complet impotenta si aroganta este foarte adevarat, dar ca Robu are o gandire pur infractionala este tot atat de adevarat. Asa ca toata gargara facuta de acest trist personaj, Robu pe numele lui, este o mizerie asa cum ii este si caracterul incurajat fiind de noncombatul unui „mare” procuror DNA cuniscut pentru activitatea infractionala si a unui fost sef al unei institutii….ce fel de institutie tine de imaginatia fiecaruia!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore