Prosteală! O familie de români din Italia face eforturi disperate, ca să-și recupereze fiica din brațele Pardalienilor, de teamă că va ajunge să se prostitueze

- Advertisement -
Povestea de azi, dincolo de calvar și învățăminte, este una de viață! Atâta tot – o realitate pură și cruntă! Pe scurt, avem de a face cu drama unei familii care, plecată peste hotare, în căutarea unui trai mai bun, și-a scăpat de sub control fiica, rămasă în grija bunicii paterne, la studii liceale, în Timișoara. Toate au fost bune și frumoase, până acum vreun an și ceva, când tânăra, care abia acum două săptămâni a împlinit 18 ani, s-a îndrăgostit de un june rrom. Și nu, nu e o poveste fragedă de amor interetnică!
Cel puțin nu din perspectiva părinților fetei care, acum, cunoscând palmaresul și pedigree-ul familiei de țigani, au toate motivele să se teamă că tânăra va ajunge la stradă, în calitate de practicantă a celei mai vechi meserii din lume. Cert e că, metodă Loverboy sau nu, azi, în ciuda insistențelor părinților, tânăra, care între timp a renunțat la școală și s-a mutat în casă cu iubitul de 16 ani, nu ia în calcul, sub nicio formă, să renunțe la marea ei dragoste.

Acum, pentru cei care nu știu, tehnica „Loverboy“ este printre cele mai des folosite de traficanții de carne vie pentru a racola fete, de cele mai multe ori minore. Adolescenții și tinerii, așa cum arată studiile, sunt cei mai vulnerabili în fața prădătorilor și abuzatorilor sexuali, cu precădere a celor care folosesc această metodă de subjugare emoțională. Tiparul este simplu! Persoanele cu stimă de sine scăzută, care sunt nesigure de ele, sunt cele mai predispuse să cadă în capcana traficanților.

În primul rând pentru că aceștia se poziționează, în relație, într-un mod care să compenseze exact ce le lipsește victimelor din punct de vedere sentimental și psihic. Așa că, în etapa racolării și fezandării, călăii se poartă frumos cu victimele, ca niște persoane de încredere si le identifică nevoile emoționale. După care, în momentul creării unei dependențe, urmează pretențiile și satisfacerea nevoilor abuzatorului. Practic, producerea de mijloace financiare, în beneficiul loverboy-ului!

Andra Bădescu – acesta este numele fetei care, de vreun an și ceva, s-a îndrăgostit de rromul Flavius Moldovan, practicant de K1. Un sportiv de performanță, plin de diplome, trofee și medalii, așa cum îl descrie mama sa! De aici și până când Andra Bădescu a intrat în siajul “socrului” Nicolae-Pardalian Moldovan, zis Parda, nu a mai fost decât un pas! Tot în aceeași oală, mediu și ambient a aterizat și o altă tânără provenită de la o casă de copii, Loredana Szabo. La fel ca și Andra, și Loredana a intrat în anturajul țiganului Pardalian, tot pe ușa din dos. De data aceasta, într-o relație intimă cu celălalt fiu al căpeteniei, tot minor și practicant de sporturi de contact, Alin Moldovan. Deci, fără nici cea mai mică exagerare, așa cum semnalizează și pe rețelele sociale, azi, Parda este un socru mândru, având în vedere maniera în care se pozează/se postează alături de cele două fete, “nurorile” Andra Bădescu și Loredana Szabo.

Și aici sunt de făcut câteva clarificări, tocmai pentru interpretarea corectă a mesajelor subliminale, transmise în eter, sub forma unor nevinovate poze de familie, aruncate în mediul online. În primul rând faptul că, pe toate palierele Inspectoratului de Poliție Timiș, numele lui Nicolae Pardalian Moldovan este asimilat… cu proxenetismul. În altă ordine de idei, așa cum a prezentat, nu demult, și Vocea Timișului, țiganul Parda se lăfăie în anturajul celui mai premiat și cinstit polițist din toate timpurile, agentul-șef Raoul Iacob de la Biroul de Investigații Criminale. Un exemplu de corectitudine, extrem de iubit și respectat printre minoritățile conlocuitoare, după cum știe tot IPJ Timiș, deja, ca urmare a probelor video, puse pe tapet, de-a lungul timpului, de ziarul nostru. Capac, la toate astea se adaugă și veleitățile ocupaționale ale doamnei Moldovan, în special cea de prostituată. Așa cum de altfel a recunoscut-o, direct și fără ocolișuri, “soacra” Andrei Bădescu și Loredanei Szabo!

Lozul cel mare

La început, așa cum rezultă din probe certe, la insistențele Andrei, soții Bădescu nu au avut nimic împotriva relației fetei cu Flavius Moldovan. Pur și simplu, au sperat ca dragostea se va consuma și va trece! N-a fost să fie așa căci, ulterior, a mai venit rugămintea “cuscrului” Pardalian care, motivând că și-a pierdut buletinul de identitate, a cerut să fie luat în spațiul în care locuia și “nora”, într-un imobil din comuna Șag-Timiș! Așa că nădejdea agentului-șef Raoul Iacob de la BIC s-a intabulat locativ în comuna periurbană! Cert e că, încă de la începutul relației dintre Andra și Flavius, soții Bădescu au observat că fiicei lor… nu-i mai ajung banii. Și, brusc, fata a început să crească pretențiile și să inventeze tot soiul de nevoi personale. Multe închipuite și frumos ambalate, într-un șantaj emoțional profund, așa cum aveau să se convingă, destul de târziu, și “cuscrii” lui Pardalian! Oricum, în tot acest răstimp, zeci de mii de euro au zburat dinspre Italia înspre Timișoara. Plus, bunuri constând în telefoane de ultimă generație, îmbrăcăminte și chiar și o mașină, un Renault Twizzy! 

Și a trecut ceva vreme până când soții Bădescu s-au prins că Andra este întreținătoarea principală a familiei Moldovan. Tot atunci s-a descoperit că, în timp, dispăruseră și bunuri din casă de la Șag, lucruri care au fost înstrăinate sau, ca și telefoanele, amanetate prin Complexul Studențesc din Timișoara. Șocant a fost și când s-a aflat și probat că, până și hainele pe care i le trimiteau fetei din Italia erau, ulterior, vândute pentru procurarea unor lichidități financiare: “Ne-a dat prosteală la toți! Grămadă! Închipuiți-vă cât de șocați am fost, când am dat de cap la toate astea! Sau când, pusă în fața probelor, Andra a confirmat că, până și banii pe care îi mai trimiteam uneori, tot pentru îmbrăcăminte, își cumpără bunurile, doar ca să ne prezinte bonul fiscal, că intrasem la bănuieli. După care, ca să vă închipuiți, ducea hainele înapoi și, pe motive de retur, încasa banii…”!

Sunt foarte multe exemple ca cele de mai sus! Și tot la fel de numeroase pilde prin care diverse sume de bani, trimise, chipurile pentru recuperarea bunurilor de pe la amaneturi, chiar și pe numele lui Pardalian, nu au avut niciun efect! Acum, în moment în care adevărul a ieșit la lumină și lichiditățile au încetat să mai curgă înspre Andra Bădescu, dragostea juvenilă s-a destrămat. Pe atunci, anul trecut, fata era tot minoră! Și când s-a rupt și vraja, între Andra Bădescu și soacra mare au ieșit scântei. La finalul materialului, există un montaj audio, iar acolo, chiar la început, se aud și urările de bine ale doamnei Pardalian, la adresa minorei! În același moment în care s-a consumat dragostea micuțului luptător de K1 față de Andra Bădescu, a rupt ușa din cuibușorul de nebunii al soților Moldovan și cealaltă fată, Loredana Szabo. Ambele s-au refugiat în comuna Șag, în casa soților Bădescu! Tot în înregistrarea audio, aveți și părerea tinerei despre apucăturile de sexolog ale țiganului Pardalian, tovarășul de nădejde al agentului-șef Raoul Iacob de la BIC. 

Adevărul e că, abia anul trecut, când s-a spart buboiul, soții Bădescu au aflat drama prin care au trecut fetele! Și discuțiile, atașate la final, sunt cât se poate de clare și de elocvente! Cert e că, de teamă, o bună perioadă de timp, tinerele au stat ascunse în casa de la Șag, ca să nu dea ochii cu clanul lui Pardalian prin Timișoara. Practic, de frică, s-au autoizolat la domiciliu! Nu e clar, însă, ce s-a întâmplat, după aceste momente de exil căci, ulterior, Andra Bădescu și Loredana Szabo s-au întors în brațele țiganilor. Nu numai că au revenit la Pardalieni ci s-au și sucit în declarații. Dintr-o dată, teroarea rromilor s-a transformat în dragoste, suport și înțelegere! Pe scurt, totul a devenit roz: banii NU i-au păpat rromii, fetele NU sunt sechestrate și NU sunt scoase la stradă, declarațiile împotriva familiei Moldovan au fost făcute pentru ca soții Bădescu ar fi promis bani fetelor. Și așa se face că, din cel mai iubiți dintre pământeni, părinții Andrei s-au transformat în niște perverși, nemernici, voaioriști, oameni fără inimă și caracter, care-și lasă copilul, abia devenit major, să moară de foame! Ați priceput, da?!

Spălare de creier

Evident că, imediat după revenirea în sânul Pardalienilor, așa cum rezultă din probe certe, atât mesaje vocale cât și scrise, Andra Bădescu a început din nou asaltul financiar asupra părinților săi! Șantaj emoțional, în toată regula! Toate presărate cu manipulări ieftine, țipete, urlete și vaiete! Doar că, de data aceasta, în ciuda tuturor procedeelor de lucru, conștienți de faptul că banii o țin captivă în cercul Moldovenilor, tânăra nu a mai primit niciun ban. Și când n-a mai curs lapte și miere, Andra Bădescu a schimbat placa: a început cu șantajul și amenințările la adresa părinților! Ba că se sinucide, ba că-i denunță la Poliție! Și, ca să fie circul total, le-a trimis părinților săi și poze cu tendonul tăiat la una dintre mâini! Tot degeaba, că bani nu a mai primit! Cert e că Andra Bădescu, așa cum se jură genitorii săi, nici nu o să mai vadă vreun eurocent, atâta timp este ghidonată de Pardalieni.

Vocea Timișului a purtat o discuție video cu toată lumea, la grămadă! Că așa a fost scenariul și filmul! Nici nu mai contează că, în momentul în care a fost contactată pentru o declarație, Andra Bădescu a acceptat, dar a cerut un răgaz de o oră. Timp în care s-a organizat cu regia de platou și și-a bombardat părinții, din nou, cu pretenții financiare, sugerând că, dacă nu îi sunt îndeplinite doleanțele, îi va umple de respect! Probele sunt clare ca lumina zilei! Pe scurt, în cadrul interviului, tânăra a susținut că e fericită lângă iubitul ei, că și-a tăiat tendonul…spălând vase, că va merge la Poliție să-și reclame părinții pentru că o terorizează, că au pus-o să mintă și că i-au oferit bani ca să denatureze adevărul, că i-au pus camere video în toată casa, care e proprietatea ei, doar ca să o vadă goală etc! Evident, dincolo de vorbe, care de cele mai multe ori i-au fost suflate în căști (se aude clar pe video!), Andra Bădescu nu a putut produce nicio probă. Și, apropo, ca să știe și Pardalienii, tânăra nu e proprietara imobilului din Șag, ci are un uzufruct! De fapt, a avut, că și ăsta a fost revocat, în momentul rupturii față de părinți, care nu au făcut altceva decât să-și securizeze bunurile imobiliare!

De cealaltă parte, companioana Loredana Szabo a susținut că totul e o neînțelegere, că ea nu e terorizată, că a fugit din brațele Moldovenilor dintr-o eroare, că tot ce le-a spus inițial soților Bădescu sunt minciuni și că a fost instigată de prietena ei, Andra. Ca, în final, în discuție, să intervină și soacra mare, care a recunoscut că a practicat prostituția (zice că nu o mai practică!), dar doar ca să pună o pâine pe masă la copii, că s-a despărțit de Pardalian (lucru neadevărat!), că iubește fetele, că nu le va scoate niciodată la stradă, că tatăl Andrei este un proxenet și că fata va merge la Poliție ca să-și reclame părinții, care sunt niște perverși! După care, conform scenariului și regiei, a trimis o mică secvență video din cadrul interviului, realizat online de Vocea Timișului, pe care l-a filmat pe ascuns, direct către soții Bădescu. Exact porțiunea în care fiica lor, Andra, amenința cu reclamații, plângeri și cu acuze că familia ei este una de voaioriști, care are plăceri să o vadă goală prin casă și când face sex fatal cu Pardalian cel mic!

Și, da, fără niciun fel de dubiu, așa cum rezultă din probe audio, după ultimul episod, tatăl Andrei a pus mâna pe telefon și a trimis un mesaj vocal Pardalienilor. Unul scurt în care le-a transmis, clar și fără echivoc, că, dacă fiica lui ajunge să se prostitueze, își va face singur dreptate – “Vin, vă aliniez și vă împușc pe toți…”. La fel și finalul – “Nu mai vedeți niciun ban de la mine, leprelor”! Până azi, pe scurt, cam asta e povestea. Ca să fie informați și cei de la IPJ Timiș, instituție unde, încă, își face de lucru și agentul-șef Raoul Iacob de la Biroul de Investigații Criminale, tovarășul Pardalienilor…

PS: din păcate, datorită raportărilor, Google și YouTube au considerat că înregistrarea audio, deși era de interes public, “încalcă politica de conținut”, datorită limbajului licențios, așa că au eliminat-o din conținutul articolului, dincolo de opoziția noastră!

4 COMENTARII

  1. Am avut ocazia sa i vad pe cei 2 fii a lui Parda pe strand la UMT mancau la o masa pe langa ca nu si au dus resturile dupa ce au mancat au lasat masa ca troaca de porci , in timp ce mancau puneau muzica tiganeasca pe telofon si fredonau intentionat mai tare sa deranjeze si vb tiganeste practic satisfacuti ca lumea din jur era deranjata, la bustul gol sa si arate muschii vb tare epre anume persoane care trebuiesc prinse batute , rupta mana zicea unul car a si scos un baston telescopic in ghiozdan si il flutura …… vb la telefon unul din ei foarte urat din ce am dedus era o prietena pe c are o numea ,, Bai bochetaro ce i cu tricoul ala pe tine ma faci de ras mars acasa si schimbate poate vii la strand asa ! ” AM DESUS CA A PRIMIT PE TELEFON O POZA CUM SE IMBRACASE FATA , in sala de spot la IGUANA vin cei 2 fii cu taicasu si bn numai de batai trebui ce trebuiesc rezolvate combinatii batai , tipa unul la altul trec pe langa tine de parca nu ar avea loc mai mai poate provoca un scandal in sala gratis ……NISTE GHIOLBANI cu aere de gangsteri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...