Curcubeu pe cerul gurii! Exact așa pot fi interpretate ieșirile în decor ale fostei șefe a Compartimentului de Urbanism din cadrul Primăriei Giroc, un personaj care a reușit o performanță unică în istoria oricărei administrații locale: să dea examen de titularizare – singură pe post, să-l cadă cu brio, să fie respinsă în reexaminări și totuși să fie titularizată din pix, mai bine de un an și jumătate, în lipsă de soluții și variante! Și nici din postura de rezervă… la rezervă, arhitecta Cristina Babescu nu a fost în stare să învețe nimic!
Ba din contră, și-a făcut numărul ca la circ, s-a răzbunat pe toți dezvoltatorii imobiliari, care nu i-au trecut niciodată pragul biroului privat de arhitectură, și i-a servit cu precădere pe clienții fideli care au preaslăvit-o și au crezut, ca orbii, în nemurirea funcției publice, până ce a descins Poliția Română.
Asta e și explicația pentru care, azi, datorită jocurilor de culise, împinse până dincolo de extreme, doar în defavoarea unor constructori, dubla sau tripla măsură administrativă a ajuns unitatea metrică de bază în cadrul Primăriei Giroc. Odată cu alba-neagra într-ale urbanismului și legalității, s-au înmulțit procesele civile, plângerile penale și, la pachet, au fost puse pe masa instituției publice pretenții materiale de milioane de euro! Bani care, mai mult ca sigur, având în vedere offside-urile entității publice, vor trebui prinși în viitoarea filă de buget publică! Acum, cert e că, nici după ce ofițerii de la Serviciul de Investigații a Criminalității Economice i-au întors casa și birourile Cristinei Babescu pe dos, lucrurile nu s-au liniștit, în privința intereselor și combinațiilor cooperativei imobiliare de la marginea Timișoarei.
Dacă situația ar fi stat altfel, atunci, mai mult ca sigur, așa cum a prezentat Vocea Timișului, pe data de 21 decembrie 2023, fosta șefă a Urbanismului nu ar fi încercat să introducă, în Primăria Giroc, dosarul tehnic al SC Sky City Residence SRL care, cel puțin în incinta administrației publice, nu a existat niciodată. Și entitatea publică a confirmat acest lucru, în scris, în două rânduri: printr-un răspuns oficial către voceatimisului.ro, și, mai apoi, într-o plângere penală, adresată ofițerilor IPJ Timiș, pe data de 14 decembrie a.c.
Interesant de menționat este totuși faptul că, imediat după apariția ultimei investigații jurnalistice, care a prezentat probe video și mărturii privind tentativa de fraudă a fostei șefe a Compartimentului Urbanism, ieri, Primăria Giroc, la o săptămână de la incident, s-a îndurat să sesizeze, din nou, organele de cercetare penală, referitor la starea de fapt din dimineața zilei de 21 decembrie 2023, care a avut-o ca protagonistă pe arhitecta Cristina Babescu.
Așa cum rezultă din probe, în documentul remis autorităților competente, administrația locală vorbește despre aceleași lucruri, care au fost prezentate, pe larg, în articolul din 23 decembrie 2023 de Vocea Timișului – tentativă de fraudă, trafic de influență, folosirea fără drept a funcției publice, inducerea în eroare a organelor de cercetare penală etc. Și plângerea penală se încheie, exact așa: ”Cu ocazia confruntării, în fața colegilor de compartiment, Cristina Babescu a recunoscut faptul că ea a adus, în primărie, biblioraftul care cuprindea actele care au stat la baza emiterii Autorizației de Construire nr. 463 din 12 decembrie 2021 și că a încercat păcălirea doamnei Metin Mădălina cu privire la faptul că dosarul fusese adus în instituție, la cerința mea (n.n – (vice)primar Dan Vîrtosu). Prin raportare la cele enunțate, alături de probele video pe care le anexez, solicităm tragerea la răspundere penală…”.
Bine, incidentul din 21 decembrie 2023, nu este cea mai mare problemă cu care se confruntă administrația giroceană, acum, la final de an. Mai e o chestiune, pe cât de groasă, pe atât de halucinantă care nu face decât să (re)confirme un singur lucru – bătălia pentru control și decizie în interiorul entității publice! Că doar nu degeaba, ieri, 28 decembrie a.c., Agenția Națională de Integritate a tunat și fulgerat asupra administrației locale pe motive de… bătaie de joc, în ce privește răspunsul înaintat autorității de control, în cercetarea privind incompatibilitățile și conflictele de interese ale arhitectei Cristina Babescu, la plângerea prealabilă a Vocea Timișului.
Căci, abia acum s-a aflat că, în loc de cele 4 bibliorafturi, care vizau cu subiect și predicat fix 257 de acte materiale, făcute într-un parteneriat public-privat de fosta șefă a Urbanismului local, Primăria Giroc, doar prin semnătura secretarei Carmina Mateia, a trimis la ANI, o cu totul… altă poezie! Una fără rimă, sare și piper, menită să o salveze pe urbanista Cristina Babescu!
Așa că, până pe data de 3 ianuarie 2024, când toată documentația va pleca spre Agenția Națională de Integritate cu poșta rapidă – de data aceasta, în variantă completă și necenzurată – nu ar trebui să mai mire pe nimeni că, în Primăria Giroc, se poartă două tipuri de corespondențe oficiale: una a (vice)primarului Dan Vârtosu și una a secretarei Carmina Mateia!
Și până anul viitor, în timp ce unii visează la prescripțiile faptelor cercetate de inspectorii de la ANI, vă lăsăm în compania unor secvențe audio, absolut elocvente și pline de învățăminte, care nu fac decât să (re)confirme tabloul pe care Vocea Timișului, de aproape 3 ani, îl zugrăvește pe pereții administrației de la marginea Timișoarei: UN SAT FĂRĂ CÂINI!
Ce oameni jegosi, ca și caracter, în primărie. Toți sunt ,intre ei, in diferite combinații băgați. Să te prindă că furi apă, cazul Flonta, și tu să nu pățești nimic. Vartosu, ca și primar e de o calitate f.slaba. E capra dezvoltatorilor. Sa te lauzi că ai mutat niste stații de autobuz și că ai pietruit niste străzi, e bucuria proștilor. L-a lăsat „mortu'” un mandat și parcă era o mumie în primărie, nu un edil. Îmi e scârbă de tot aparatul administrativ din primărie.
Că să vă dați seama unde s-a ajuns, personaje fără școală sau cu școală făcută pe la pseudo-facultăți, unde nu se pică doar pe scări și asta dacă nu ești atent, au ajuns să conducă destinele unor comunități sau sa le manipuleze in interesul lor.
Cu toată părerea de rău, dar acum 30 de ani, asemenea personaje erau angajate doar prin magazii sau depozite, încărcători descărcători, să nu -i vadă nimeni .
Consecințele se văd și de pe Lună, Girocul și Chișoda au fost transformate într-un ghetto și asta cu largul concurs al nostru al locuitorilor, care am votat ani la rând impostori și oameni mărunți in demnități publice.
Oamenii mărunți sunt capabili doar de lucruri mărunte, mai ales dacă sunt mânați de propriile interese, ale lor și ale neamurilor lor.
MATEIA CARMINA DISTRUGE PRIMARIA GIROC SI UN SAT INTREG ! CERCETATI ACEST PERSONAJ FARA FACULTATE LA ANGAJARE
Aceeasi lipsa de caracter are si Goia ca si Babeasca. Goia uita cum a construit ansamblul de case din Chisoda ( fara certificat de urbanism si autorizatie de constructie)? Oare cum s-a apucat el de constructie fara acte? Cu acordul cui? Normal, cu al lui Roman. Doar Roman ii era dator dupa ce a primit „cadou” o casa. Normal ca Goia e suparat ca nu mai poate construi acum, asa cum vrea el(asa cum construia cand era Roman la putere).