Legătură între Calea Aradului şi Circumvalaţiunii, printr-un subpasaj realizat de un investitor privat. Termenul anunţat de primarul Robu

- Advertisement -

După Michelangelo, Timişoara va avea un nou subpasaj rutier. Dacă investiţia de la Michelangelo a fost realizată cu bani de la Uniunea Europeană, noul subpasaj va fi el realizat cu bani de la un investitor privat. Este vorba despre Open Ville, care va realiza din buget propriu investiţia de infractructură pe care mai apoi o va dona municipalităţii.

„Nu putem lucra pe Popa Şapcă, dar putem lucra pe Bulevardul Antenei şi este aproape gata acea bretea care poate fi racordată la noul sens giratoriu, din zona mall, care este deja asfaltat. Partea centrală nu este finalizată, dar în jurul insulei este pus asfalt. O să facem o legătură între Calea Aradului şi strada Baader, sigur neajungând cu această bretea pe care o dăm în folosinţă într-o săptămână, două, direct în strada Baader, ci puţin mai încoace va intersecta această bretea ce ţine de inelul II va intersecta strada Demetriade. Ăsta e primul pas. Când venim din sensul giratoriu se va intra în parcarea de la mall, se va ajunge pe partea cealalată spre Calea Lipovei, imediat după bifurcaţia Calea Aradului – Calea Lipovei şi ţinta este să facem o trecere directă este să facem o trecere până în Calea Aradului, nu numai prin faţa cimitirului cum o facem acum, dar ţinta este de doi ani nu mai mult să facem racord până la strada Circumvalaţiunii printr-un subpasaj şi subpasajul o să îl facă investitorul Open Ville. Va fi o investiţie donată”,a declarat primarul Nicolae Robu astăzi.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Complexul sportiv din Calea Lipovei prinde contur…pe hartie. Cate terenuri de sport se vor construi

Se fac primii paşi înspre construcţia primului complex sportiv...

Impacare istorica in PNL Timis. Nicolae Robu si Danut Groza si-au strans mana

Pace între primarii din PNL Timiş şi liderul filialei...

Primarul Timisoarei promite: timisorenii vor supraveghea deszapezirea de pe telefon din 2019

Companiile Retim și SDM care se ocupă de deszăpezire...

Robu face sondaj pe Facebook privind plombarile pe ninsoare si ploaie

Primarul Timişoarei vrea să ştie: doriţi plombarea drumurilor chiar...

Nicolae Robu, foc si para pe angajatii din primarie: „Cât de bolnavă este această instituție”

Cuvinte grele aruncate de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, la...

Scaderi de salarii in Primaria Timisoara. Cine sunt angajatii de care primarul e nemultumit

Salariile angajaţilor din administraţia locală din întreaga tară au...

Din aceeași categorie

Categorii Populare