Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Legea Referendumului publicată în Monitorul Oficial

Publicat in

Vocea Timișului va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului.

După ce preşedintele Traian Băsescu a semnat sâmbătă 14 decembrie decretul prin care promulga Legea Referendumului, aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial astăzi, luni 16 decembrie.

Noua Lege a Referendumului prevede că referendumul este valid dacă la urne se prezintă 30% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale. Curtea Constituţională a prevăzut un termen de un an de zile pentru intrarea în vigoare a legii. Anul începe cu data publicării actului normativ în Monitorul Oficial, astfel legea poate fi pusă în acţiune de abia din 15 decembrie 2014. Până atunci rămân în vigoare prevederile actualele prevederi conform căruia cvorumul trebuie să fie minim 50% şi nu 30%.

În acest context, revizuirea Constituţiei va puta fi adoptată anul viitor printr-un referendum şi deodată cu alegerile prezidenţiale doar dacă 50% din persoanele înscrise pe listele electorale permanente se vor prezenta la vot, deoarece modificările legii referendumului nu pot fi puse în aplicare până la data alegerilor prezidenţiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Comentarii recente

Articole asemănătoare

Marian Vasile: “E clar că el face jocurile și se pregătește de mult timp”

Pentru că românul s-a născut poet şi ştie pe lângă fotbal şi politică să...

Alin Popoviciu visează să preia conducerea PNL Timiş

Pentru că românul s-a născut poet şi ştie pe lângă fotbal şi politică să...

Nicolae Robu le-a urat „drum bun” celor care au ales sa paraseasca PNL pentru PMP.

Pentru că românul s-a născut poet şi ştie pe lângă fotbal şi politică să...