Moaştele Sfinţilor Constantin şi Elena la Catedrala mitropolitană din Timişoara

- Advertisement -

Sfinții Împărați Constantin și Elena este o sărbătoare în caledarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe și de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare și pe mama sa, Elena Augustă.Constantin cel Mare s-a născut în Serbia în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman.Legenda spune că în ajunul luptei cu Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripţia: „în hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui). Noaptea, în timpul somnului, i se descoperă Hristos, cerându-i să pună semnul sfintei cruci pe steagurile soldaţilor. Dând ascultare poruncii primite în vis, iese biruitor în lupta cu Maxenţiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se păstrează la Roma, se afla inscripţia: „instinctu divinitatis” = „prin inspiraţie divină”, ce descoperă cum a fost câştigată victoria asupra lui Maxenţiu.Cea mai însemnată realizare a împăratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat.

La solicitarea IPS Nicolae, Mitropolit al Banatului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, unde toţi credincioşii se vor putea închina la ele.Delegaţia patriarhală va fi condusă de Prea Sfinţitul Părinte Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Slujbele oficiate cu acest prilej se vor desfăşura după următorul program:

Duminică,8 decembrie

18:00- Întâmpinarea sfintelor moaşte la Catedrala mitropolitană

20:00-Săvârşirea slujbei Vecerniei cu Litie

22:00- Slujba Utreniei

24:00- Sfânta Liturghie

Luni,9 decembrie

8:00- Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

9:00- Sfânta Liturghie arhierească

16:30- Slujba Vecerniei

17:30- Concert de colinde cu participarea coralei “Epifania” a Arhiepiscopiei Timişoarei

După Timişoara,în perioada 9-11 decembrie, racla cu părticele din moaștele Sfinților va fi dusă la Arad.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare