Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Nicolae Robu a câştigat procesul cu ANI

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de Contencios Administrativ a admis, luni, 25 octombrie, recursul edilului timişorean,reprezentat în procesul cu Agenția Națională de Integritate de societatea de avocatură „Chiuariu & Asociații”.Astfel, instanța supremă a anulat raportul ANI, care reclamă starea de incompatibilitate a lui Nicolae Robu, pentru că a deținut atât funcția de rector al Universității Politehnică, cât și pe cea de senator PNL (2008-2012).

Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, a admis recursul declarat de Nicolae Robu împotriva sentinței civile.

„Decizia ICCJ reprezintă o reintrare în legalitate care trebuie salutată. Incompatibilitatea constatată de ANI și menținută de prima instanță se baza pe o interpretare greșită a legii. Apărarea noastră s-a bazat în principal pe argumentul că, potrivit unor prevederi tranzitorii care au fost ignorate de prima instanță, incompatibilitățile stabilite de noua lege a educației urmau să se aplice numai mandatelor de rector viitoare, dobândite în baza noii legi, și nu mandatelor în curs, situație în care se află și dl. Robu” a declarat Tudor Chiuariu.

În august 2009, ANI stabilise că Nicolae Robu nu se află în stare de incompatibilitate, întrucât „calitatea de parlamentar nu este incompatibilă cu funcțiile din cadrul instituțiilor de învățământ superior”, implicit cea de rector.În iunie 2011 însă, ANI a concluzionat, printr-un nou raport de evaluare, că Robu se află în stare de incompatibilitate deoarece „deține atât demnitatea de senator, cât și funcția de conducere de rector, funcția politică de conducere de Președinte PNL Timiș și de membru în Biroul Politic Central al Partidului Național Liberal”, agenţia luând decizia ca dispoziţiile legale nu au fost astfel respectate.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore