O nouă razie „serioasă” a poliţiştilor din Timiş. Vezi cu cine au „acţionat” ieri şi ce scop au avut!

- Advertisement -
În ultimele 24 de ore, peste 100 de polițiști au acționat pe raza județului Timiș. Motivul acestei acțiuni de proporții a fost îmbunătățirea climatului de siguranță civică, prevenirea si combaterea faptelor antisociale şi reducerea riscului rutier.
Au fost organizate acțiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea fraudelor şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș. Acestea au fost desfășurate şi cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş, Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, I.S.U.- Banat şi reprezentanţi ai I.T.M., şi O.P.C..

Efectivele au acţionat pentru verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale şi a personalului angajat, respectarea legislaţiei în domeniul muncii, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, a autovehiculelor sustrase, identificarea bunurilor provenite din infracţiuni, prevenirea faptelor cu violenţă precum şi în scopul impunerii respectării normelor rutiere în rândul tuturor participanţilor la trafic.

Oamenii legii au controlat 21 de unităţi comerciale şi au verificat în bazele de date ale poliţiei 61 de autovehicule. Poliţiştii au constatat 11 infracţiuni de natură judiciară, economică şi la regimul rutier, 8 dintre acestea fiind în flagrant delict. Au fost aplicate 131 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, acte de comerţ ilicit şi pentru nerespectarea normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la aproape 52.687 de lei.

Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării 4 permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Administrația Fritz a început războiul și cu firma Getax, în interesul unui dezvoltator imobiliar

Orice dărâmă, vopsește, plantează, desenează sau mută dintr-un loc...

Articole asemănătoare

Tot mai multe mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public. Peste 300 de autovehicule, înlăturate de la începutul anului

Poliția Locală Timișoara intensifică acțiunile de identificare și ridicare...

Polițiștii din Timiș, în mijlocul comunității: Ziua Porților Deschise, în Piața Victoriei

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș organizează, marți, 25 martie...

Timișul are buget pe 2025: Investiții mai mari, cheltuieli mai mici pentru funcționare

Consilierii județeni din Timiș au aprobat, în ședința de...

Din aceeași categorie

Polițiștii din Timiș, în mijlocul comunității: Ziua Porților Deschise, în Piața Victoriei

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș organizează, marți, 25 martie...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Imagini cutremurătoare: Hărțuire sexuală într-un autobuz din Timișoara

Un incident grav de hărțuire sexuală care a avut...