Arbori maturi cu înălţimi de până la 12 metri, aproximativ 100 de specii de arbuşti ornamentali în forme şi culori deosebite, flori spectaculoase, piaţete cu gazon special şi evenimente variate – acestea sunt doar câteva dintre elementele de care se vor bucura locuitorii Timişoarei, din anul 2017, în parcul ansamblului multifuncţional Openville, dezvoltat de grupul de companii Iulius.
Parcul va fi o adevărată oază de relaxare pentru întreaga familie, încurajând petrecerea timpului în aer liber. Zona verde va include locuri de joacă pentru copii, carusel, patinoar, fântâni arteziene, piaţete pentru evenimente şi specii variate de arbori şi arbuşti. Parcul Openville este conceput de peisagişti italieni şi români, aceeaşi echipă care a realizat şi spaţiul verde impresionant al ansamblului urbanistic Palas Iaşi, prin care s-a creat o superbă belvedere Palatului Culturii.
Parcul va constitui o premieră şi prin multitudinea de elemente menite să surprindă, să relaxeze şi să încânte, prin varietatea vegetală, dar şi prin dispunerea inedită a speciilor floristice. Aproximativ 20.000 de arbuşti şi 1.000 de arbori vor compune un veritabil „plămân verde” pentru întregul areal Openville şi pentru vecinătăţi. Arborii şi arbuştii care vor înfrumuseţa ansamblul urbanistic au fost deja achiziţionaţi de la pepiniere din nordul şi centrul Italiei, unde vor fi îngrijţi până la plantarea în parc. Specialiştii au ales specii care să se adapteze uşor la clima din Timişoara. Majoritatea arborilor au înălţimi mari, de până la 12 metri, printre aceştia numărându-se: paltini, cedri, brazi, molizi argintii, stejari, Metasequoia, Liquidambar (sau arborele de gumă) şi Ginkgo Biloba. Alţi copaci de înălţimi mari şi medii sunt: arborele lalea, pruni decorativi, magnolii, castani, Parrotia, carpeni şi fagi cu formă piramidală, arţari de diferite culori. Alte peste 100 de specii de arbuşti ornamentali prin formă, coloratura frunzelor şi a florilor vor înfrumuseţa spaţiul verde, printre acestea: azalee, hortensii, trandafiri, camelii, wisteria, buxus, călini, forsiţia şi multe altele.
Tot în Openville, locuitorii Timişoarei vor avea posibilitatea să se relaxeze pe iarbă, precum în faimoasele parcuri din lume, datorită suprafeţelor generoase amenajate cu gazon special, pe care se poate călca fără a fi deteriorat. Parcul din ansamblul Openville va fi un spaţiu vibrant, care va promova un stil de viaţă european, răspunzând preferinţelor de distracţie ale tuturor categoriilor de public. Aici se vor organiza evenimente diverse, de la activităţi educative şi recreative pentru copii, manifestări culturale şi competiţii sportive, până la târguri tematice, festivaluri şi expoziţii de artă.