Zilele trecute vă prezentam un material în care demonstram cum și-a bătut joc proiectantul lucrării de reabilitare a străzii Ștefan cel Mare de cei care utilizează bicicleta sau propriile picioare pentru a se deplasa (în condițiile în care aceste metode sunt cele mai sănătoase și nepoluante – trend european). Am revenit pe aceeași stradă, dar și pe altele din oraș, pentru a mai ”atrage” un semnal de alarmă Primăriei Timișoara (așa cum zice madam Grapini, poate și ăsta e un trend și nu știu eu), care demarează lucrări dintre cele mai idioate la adresa celor două categorii de oameni.

Pe strada Ștefan cel Mare pistele pentru biciclete au fost realizate din pavaj, un material extrem de neplăcut când vine vorba despre confortul biciclistului care merge des pe două roți, însă acesta este cel mai mic inconvenient. O altă problemă este cea legată de discontinuitatea pistelor. Deși acestea vor fi marcate și transversal, pe carosabil, lângă trecerile de pietoni, pistele nu sunt complete și nu sunt realizate ca un circuit continuu, pavajul de culoare verde fiind foarte des întrerupt, ca să nu mai spunem că acolo unde acesta se ”termină” la marginea bordurii, aceasta nu este coborâtă, urmând ca cicliștii să meargă (pe jos, probabil), până lângă trecerile de pietoni, acolo unde își pot relua pedalarea. Tot aici găsim indicatoarele rutiere în mijlocul pistelor, guri de canal cu fante late îndreptate exact înspre sensul de mers al bicicletelor (!?), dar și prelungirea gardurilor Policlinicii ”Sănătatea”, care ajung până în mijlocul trotuarului, pe partea opusă celei luate în discuție mai sus.

În aceeași locație, adăugăm și trotuarele, care, pe partea cu Cimitirul de pe Calea Stan Vidrighin, culmea, chiar în fața acestuia (și nu numai atât), nu depășesc un metru în lățime, asta în condițiile în care la intrarea în unele imobile se mai găsesc și trepte de acces. Aceste lucruri duc lao îngustare suplimentară, însă pe cea mai mare parte a trotuarului, nu va putea circula mai mult decât o persoană, următoarele fiind nevoite să meargă în șir. Ce se întâmplă în perioada în care apar comercianții de lumânări, coroane și alte lucruri de ”Ziua Morților”? Nu știm, dar poate ne lămurește Primăria!

Singurul aspect pozitiv notat pe strada ”studiată” mai sus se referă la faptul că, dacă acum câteva zile vă arătam cum o conductă de aerisire de gaz iese din trotuar și are o înălțime de circa 10-15 cm, aceasta a ”dispărut” în pavaj.

Revenind la pistele de biciclete, miercuri, 22 aprilie 2015, se executau ”lucrări” de marcare a acestora, pe strada Victor Babeș, lucrări făcute la fel de prost ca și altele. Trei persoane marcau banda albă de delimitare a pistei de pe trotuar, textul ”STOP”, sau logo-ul care reprezintă bicicleta. Muncitorii dădeau cu vopsea peste smocurile de iarbă crescută de-a lungul anilor printre pavele (da, și aici e pavaj deloc comod pentru bicicliști), peste pavelele dislocate din ”puzzle-ul” care formează pista (situație întâlnită și pe Bulevardul Mihai Viteazu – vezi video), ba chiar pe lângă o groapă adâncă de circa 20 de centimetri, locație în care pavajul s-a surpat în interior (norocul trecătorilor este că groapa s-a mai acoperit cu pământ). Din păcare și aici întâlnim situația în care un singur biciclist și un singur pieton se pot lovi mergând regulamentar, fiecare pe ”sectorul” lui, întrucât cele două căi sunt extrem de înguste.

Un alt ”minus” constatat de bicicliști, este prezența acelor piloni care opresc accesul auto pe trotuare, însă modul în care aceștia au fost montați (exact în mijlocul pistei de biciclete) și foarte apropiați unul de celălalt, descurajează bicicliștii, ca să nu mai pomenim de faptul că acolo unde, la marginea pistei au fost create spații pentru parcare, acești piloni lipsesc cu desăvârșire, însă nu lipsește nesimțirea șoferilor, care, e foarte adevărat, nu au suficiente locuri de parcare, însă, Primăria Timișoara ”visează” grădini cu flori și cu legume în loc să-și bată capul pentru rezolvarea deficienței locurilor de parcare.

Toate situațiile de mai sus pot fi întâlnite și pe pista de bicilete realizată de autorități prin fața Centrului Regional de Afaceri Timișoara, acolo unde marcarea s-a făcut tot pe pavaj, acolo unde avem obstacole pe mijlocul pistei, pentru că, de ce să nu mergem pe principiul ”bine că se face ceva, chiar dacă nu se face bine”, dar și pe multe alte străzi unde Primăria Timișoara ne scoate ochii cu piste de biciclete și trotuare reabilitate…

PS: Și încă una ”bună”, de final. Nicolae Robu a anunțat că a dat ordin să se desființeze pista de biciclete care a făcut Timișoara de ”cacao” în toată țara, pista aceea roșie, care se îngusta și se îngusta de nu aveai loc să mergi pe ea nici cu trotineta.

Video: Valentin Pokus Alex

 

1 COMENTARIU

  1. Pista colorată cu roșu de pe partea dreaptă a Canalului Bega se dezintegrează după această iarnă (între Parcul Copiilor și Podul Traian). Începe să se desprindă din compoziție bucățele, bucățele(mai ale în parcul Rozelor). Piata de biciclete trece prin tersa restaurantului ,,Vaporul,,. Încercați numai să vedeți cât de surprinși veți fi. Porțiunea de ,,pistă pentru biciclete,,(?!) pe bv. Mihai Viteazul, toată latura cu U.V.T. este împracticabilă pedestru, cu atât mai puțin pe bicicletă, din cauza craterelor formate de rădăcinile copacilor și mai ales de indiferența pletosului vopsit. Sigur, nu le poate face pe toate, dar să te apuci de ,,peste,, 100 de sanțiere și să nu termini niciunul este de poveste, iar să vopsești aceste cratere este inadmisibil (asta făceu ,,hopsitorii,, ieri 23.04.2015). Personal nu îi cunosc părinții debilului șef dar, despre el am auzit că a fost rect or la UTV, unde că personalul a chefuit trei zile și trei nopți după plecarea lui. Nădăjduiesc să fac un astfel de bairam cât mai curând.

Comments are closed.