Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Practica universitară pentru liceenii care aleg să se înscrie la Colegiul Naţional Bănăţean din Timișoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Elevii care termină clasa a VIII-a, iar în urma notelor de la examenul de capacitate reuşesc să treacă pragul minim necesar accederii în cadrul unităţii şcolare, vor putea alege între profilul matematică-informatică, ştiinţele naturii sau ştiinţe sociale. 203 locuri repartizare în 7 clase de debut la liceu îi vor aştepta pe cei care îţi doresc să urmeze un liceu de elită. Mai trebuie spus că anul trecut, 97 la sută dintre absolvenţii CNB au promovat examenul de bacalaureat.

În plus, Colegiul Naţional Bănăţean este singura instituţie de învăţământ din Timişoara care completează oferta educaţională obişnuită cu posibilitatea participării la practica universitară.

Începând din acest an, elevii Colegiul Naţional Bănăţean vor putea începe stagii de practică cu masteranzii şi doctoranzii uneia din cele mai importante instituţii de învăţământ superior din vestul ţării, Universitatea de Vest din Timişoara. Elevii Colegiului Naţional Bănăţean vor putea participa la diverse activităţi în laboratoarele Universităţii de Vest şi vor putea asista la diverse prezentări, seminarii sau chiar cursuri.

„În urmă cu câteva luni am semnat un protocol de colaborare cu Universitatea de Vest ceea ce a făcut posibilă deschiderea unor noi orizonturi pentru educaţia liceenilor CNB. Intenţionăm ca în acest an să stabilim protocoale şi cu alte universităţi din Timişoara şi chiar să dezvoltăm acest sector, cel al practicii în instituţiile de învăţământ superior. Cred că, după aceste stagii de practică, liceenii noştri îşi vor da mai bine seama ce li se potriveşte cel mai bine, ce opţiune universitară să aibă la finalul celor 12 clase. Deocamdată în protocolul încheiat cu Universitatea de Vest sunt prevăzute 3 clase, una de matematică- informatică, una de ştiinţe sociale şi una de ştiinţele naturii. Pentru a putea fi inclus în acest program, elevii de clasa a IX vor trebui să susţină, în luna septembrie, un interviu motivaţional care să arate şi capacitatea candidatului de a-şi argumenta alegerea făcută”, spune directorul CNB, prof. Sorin-Gabriel Ionescu.

Termenul limită de completare şi depunere a fişelor cu opţiunea pentru înscrierea la liceu este luni, 6 iulie 2015, iar repartizarea elevilor în funcţie de nota obţinută la examenul de capacitate şi opţiunea din fişă va avea loc în 15 iulie 2015.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore