ANUNȚURI

Societățile comerciale : AVCOZ EDIL S.R.L. , VCN DEVELOPMENT VEST SRL , SPAB CONSTRUCT VEST S.R.L. ,  SPO DEVELOPMENT BUILD INVEST S.R.L. , BAV DEVELOPMENT BUILD S.R.L. , anunță publicul interesat că au obținut autorizațiile de construire cu nr. 168 , respectiv cu nr. 169 din data de 13.03.2024 , emise de Primărie Timișoara, jud. Timiș , privind obiectivul începerii lucrărilor de construcții pentru proiectele ELIZA 2 și ELIZA 3 , imobile de locuințe colective , în regim  P+2E+ER , în Timișoara , pe strada Grigore Alexandrescu , jud Timiș .

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Președintele PP-DD Simona Man, la Timișoara, după ”OUG Dragnea”: Acum se vede cine e devotat partidului

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Simona Man a avut prilejul să afle direct de la cei mai reprezentativi membrii ai organizaţiei timişene date, mai mult sau mai puţin recente, şi opinii, pro şi contra, privind viaţa şi activitatea de partid în judeţul Timiş, dar şi unele decizii politice importante luate de conducerea de la Bucureşti a partidului.

Liderul naţional al PP-DD a explicat la rândul său motivele ce au stat la baza hotărârilor de natură politică şi a reglementărilor interne cu privire la organizarea PP-DD şi activitatea de partid, atât la nivel central, cât şi la nivel local.

Referindu-se la recenta ordonanţă de urgenţă care le permite aleşilor locali să opteze în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ pentru partidul din care doresc să facă parte, fără a-şi pierde funcţiile obţinute în alegeri, Simona Man a precizat că ”acum e momentul să se vadă care sunt oamenii cu adevăraţi devotaţi partidului şi care sunt oportuniştii, acum e momentul să se cearnă sita”. ”Ieri am intrat în legătură telefonică cu preşedinţi ai organizaţiilor judeţene şi locale ale partidului nostru, am vorbit şi cu mulţi din aleşii noştri locali. M-am bucurat să primesc semnale de stabilitate din partea lor!”, a mai declarat preşedintele Partidului Poporului – Dan Diaconescu.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore