Primăria Municipiului Timişoara ia măsuri pentru reducerea numărului de câini fără stăpân

- Advertisement -

Primăria Municipiului Timişoara ia măsuri pentru reducerea numărului de câini fără stăpân 1Primăria Municipiului Timişoara va demara săptămâna viitoare o campanie de sterilizare în masă a câinilor fără stăpân din Timişoara. Vezi cât de ieftin va fi procesul de sterilizare şi cine poate beneficia de acesta în propria curte.

În cadrul campaniei vor fi sterilizaţi toţi câinii ridicaţi de pe domeniul public, indiferent dacă rămân în adăpost sau sunt adoptaţi. Conducerea Primăriei a ajuns la această concluzie după un proces serios de consultare cu experţi în domeniu, cu reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului universitar din oraşul nostru.

Sterilizarea câinilor fără stăpân este un prim-pas dintr-un set de măsuri gândit de Primărie pentru a reduce consistent numărul câinilor aflaţi pe stradă. Costurile campaniei de sterilizare vor fi foarte mici deoarece manopera operaţiilor va fi asigurată gratuit de către Facultatea de Medicină Veterinară din Timişoara.

“Am promis cetăţenilor că voi lua măsuri pentru a avea din ce în ce mai puţini câini pe stradă şi am găsit mai multe soluţii. Vom începe cu sterilizarea patrupedelor deoarece este esenţial să oprim înmulţirea lor în prima fază, după care vom organiza acţiuni de adopţie pentru câinii existenţi şi vom preveni apariţia altor animale pe stradă prin sancţionarea persoanelor care abandonează animale pe domeniul public” afirmă Nicolae Robu, primarul oraşului Timişoara.

Campania de sterilizare în masă a câinilor fără stăpân este o acţiune comună, iniţiată de Primăria Municipiului Timişoara şi susţinută de Facultatea de Medicină Veterinară din Timişoara, alături de principalele asociaţii de protecţie a animalelor din Timişoara. Câinii vor primi îngrijire postoperatorie, vor fi vaccinaţi şi înregistraţi într-o bază de date pregătită de primărie.

În paralel cu campania de sterilizare în masă se lucrează la un proiect de hotărâre de Consiliu Local care va eficientiza metoda de gestionare a câinilor fără stăpân. De îndată ce proiectul va fi finalizat, acesta va fi publicat pentru consultare publică. Nu putem continua doar cu închiderea câinilor într-un adăpost deoarece această metodă presupune cheltuieli imense pentru municipalitate, şi în continuare, puii nedoriţi vor fi aruncaţi prin parcuri şi scări de bloc. Trebuie să oprim înmulţirea câinilor fără stăpân şi abandonul puilor din gospodărie, iar pentru aceasta există doar o singură soluţie, şi anume, sterilizarea.

Mihai Ovidiu Carra

Toţi câinii sterilizaţi vor avea un crotaliu galben în ureche, astfel că vor fi foarte uşor de identificat. Persoanele care adoptă câini, ce vor fi ulterior regăsiţi pe domeniul public, vor avea interdicţie de a mai face adopţii şi vor fi sancţionaţi contravenţional. Deşi sterilizarea atenuează până aproape de dispariţie comportamentul agresiv, toţi câinii consideraţi un pericol pentru cetăţeni vor fi ridicaţi de pe domeniul public şi reţinuţi în adăpostul public. În următoarea perioadă Primăria Municipiului Timişoara estimează un număr de 300 de sterilizări pe lună, urmând ca de anul viitor, să beneficieze de sterilizări gratuite şi câinii din gospodăriile cetăţenilor cu resurse financiare limitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie