Produse gastronomice savuroase la Festivalul Minoritatilor Etnice din Timisoara

- Advertisement -

Timișoara pune în scenă ediția a patra a Festivalului Minoritatilor Etnice, un eveniment ca va bucura atât urechile celor prezenți cât și papilele gustative. Deliciile culinare și fondul sonor vor fi asigurate de români, sârbi, unguri, nemți, italieni, ucrainieni, makidoni, bulgari, slovaci și alte etnii.

Timişoara reprezintă un spaţiu multicultural şi multietnic recunoscut de către toată lumea. Avem teatre în care se joacă spectacole în limbile română, maghiară şi germană, avem forme multiple de manifestare artistică în limbile minorităţilor, iar ”Festivalul Minorităţilor Etnice din Timişoara”, care se va derula duminică, 22 septembrie, în Piaţa Victoriei, reprezintă o altă modalitate de a evidenţia importanţa acordată de către administraţia locală menţinerii tradiţiilor în domeniul artei, coregrafiei şi chiar al gastronomiei minorităţilor acestui oraş.

Cu siguranţă, zona gastronomică va constitui un punct de atracţie pentru timişoreni. Delicii culinare vor putea fi savurate de către cei prezenţi: gulaş (Uniunea Democrată Maghiară din România), paste italiene (Asociaţia Stato dell’Arte Officina Culturale), fasole cu afumătură la ceaun şi prăjituri (Uniunea Sârbilor din România), sarmale, gogoşi, colţunaşi, cozonaci(Uniunea Ucrainienilor din România – Filiala Timiş), ştrudel cu dovleac (Forumul Democrat al Germanilor din Banat), azimă cu miere şi măr (Comunitatea Evreilor), prăjitură cu mac, ruladă (Uniunea Bulgară din Banat-România), prăjituri (Societatea Makedon-Armână). Slovacii din Butin, prezenţi pentru prima dată la acest festival, ne vor îndemna să gustăm găluştele specifice cu mac şi nucă. Produsele menţionate nu sunt supuse comercializării, ci vor fi la dispoziţia celor prezenţi cu titlu gratuit, începând cu ora 17:00. Expoziţiile de costume populare şi atelierele vor întregi sfera activităţilor din parcarea Modex.

Steagurile italienilor din Roma, dinamismul sârbilor veniţi din Loznica, dar şi recitalul de excepţie pe care îl vor susţine artiştii trupei Mahala Rai Banda, vor aduce un plus de spectaculozitate programului artistic pregătit de comunităţile etnice din Timişoara.

Vor fi cinci ore de muzică şi dans, coordonate scenic de Uica Mihai şi Veronica Mihoc, după următorul program:

  • ora 16.30, Parada Minorităţilor;
  • ora 17.00, Deschiderea oficială a evenimentului;
  • ora 17.15, Comunitatea bulgară: Ansamblul ”Slavjak” şi Nadia Sehabi;
  • ora 17.30, Comunitatea machedon-armână: Gramosteanj şi Kosta Mina (Macedonia);
  • ora 17.50, Comunitatea maghiară: ansamblul ”Bokreta” şi trupa ”8 Light Minutes”
  • ora 18.20, Comunitatea Evreilor: Corul ”Shalom”;
  • ora 18.35, Comunitatea slovacă: Ansamblul ”Fijalocka” din Butin;
  • ora 18.50, Facultatea de Muzică din Timişoara;
  • ora 19.10, Comunitatea ucraineană: Ansamblul ”Kozaciok”;
  • ora 19.30, Comunitatea germană: Fanfara ”Banater Musikanten” şi ansamblul ”Banater Rosmarein”;
  • ora 20.00, Comunitatea sârbă: Ansamblul ”Mladost”, Invitat: Ansamblul ,”Vuk Karadzic”- Loznica;
  • ora 20.30, Comunitatea italiană: Sbandieratori di Carpineto Româno din Italia;
  • ora 20.40, Ansamblul “Chevereşana”;
  • ora 20.45, Mahala Rai Banda.
Produse gastronomice savuroase la Festivalul Minoritatilor Etnice din Timisoara 1
Festivalul Minoritatilor Etnice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Se cauta spectacole pentru Festivalul TESZT 2019

Printre proiectele importante ale Teatrului Maghiar de Stat ”Csiky...

Teatrul Naţional Timişoara, reprezentaţie de excepţie la Bucureşti la Festivalul Naţional de Teatru

Actorii Teatrului Naţional din Timişoara pleacă la Bucureşti, acolo...

JazzTm ia startul peste câteva zile. Programul ediţiei INCENDIARE din 2017

Iubitorii muzicii Jazz vor avea parte de un weekend...

Timişoara Rocks ia startul azi! Două zile de super concerte şi distracţie!

Cea de-a treia ediţia a Timişoara Rocks ia startul...