PROTESTE și la Sânnicolau Mare față de tragedia din clubul Colectiv

- Advertisement -

Nu doar pe străzile marilor orașe din România s-a ieșit în semn de solidaritate față de victimele din clubul Colectiv. Astăzi a venit și rândul locuitorilor din Sânnicolau Mare, pe care nici frigul, și nici ceața densă abătută asupra micuței urbe din vestul țării, nu i-a oprit să se întâlnească în mod organizat și să aprindă o lumânare, pentru a-și comemora semenii trecuți în neființă.

Centrul orașului a fost locul de întâlnire al celor peste 50 de sânmicloșeni, în special tineri, dar nu numai, care s-au mobilizat și au venit în special cu sufletul, arătând că fiecare gest contează. A fost mai degrabă o întâlnire ca într-o mare familie unită de această dată, o plimbare de seară, decât un protest, majoritatea chipurilor recunoscându-se între ele, prieteni mai apropiați sau mai puțin apropiați, și mai uniți pentru câteva clipe.

Nu s-au scandat lozinci, iar nemulțumirea lor a fost una tacită, subînțeleasă, pentru că problemele cu politicienii nu-i ocolesc pe locuitorii niciunui oraș din România, din păcate. Câteva zeci de lumânări au fost aprinse la monumentul din fața Școlii Generale Theodor Bucurescu nr. 1, în jurul căruia, după câteva zeci de minute, s-a ținut și un minut de reculegere.

Priviri demne, un tricolor fluturat, gânduri pentru un viitor mai bun și câteva bannere cu clasicele mesaje răspândite pretutindeni în aceste momente dificile pentru România au fost lucrurile cu care locuitorii din Sânnicolau Mare s-au înarmat într-o seară mai aproape, mai unită, împreună pentru Colectiv, dar în special pentru viitor.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Trei barbati din Afganistan, opriţi la frontiera! Au vrut sa treaca, pe jos, in Ungaria

Aseară, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de...

Accident la Sannicolau Mare. Trei masini au intrat in coliziune, trei oameni raniti

Accident în această dimineață, în Timiș. Trei mașini, din...

Copil de 12 ani, talharit de trei adolescenti. Ce i-au furat

Tupeu fără limite din partea a trei tineri cu...

Protestatari #rezist din Timisoara, urmariti penal de IPJ Timis

Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean...

Garaj cuprins de flacari la Sannicolau Mare

Panică în Sânnicolau Mare, astăzi, după ce un garaj...

Seara si captura: tineri prinsi de politistii locali cu droguri la ei. Ce i-a tradat

Drogurile, pasiunea mea. Aceasta pare să fie deviza care...

Din aceeași categorie

Categorii Populare