vineri, octombrie 16, 2026

Radu Șumălan admite: Roxana Iliescu a rămas fără sprijin politic după ce a jignit grav membrii partidului. Cum mint pemepiștii

1 minute citire
1969404 701209519942358 6248955521960595476 n jpg

Conducerea PMP Timiş se scuză pentru retragerea sprijinului politic pentru doi membri: Roxana Iliescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş şi Fedor Maşniţa, consilier local la Lugoj. De ce au decis pemepiştii că nu mai pot avea nimic de-a face cu Iliescu? Nimic mai simplu! Fosta lideră a organizației județene a făcut partidul de rușine, jignind membrii în presă, susțin aceștia.

„Chiar și în urma unor nemulțumiri pur personale, este clar pentru toată lumea că folosirea de către d-ra Iliescu a unor apelative de genul “oameni fără valoare”, “pramatii”, “slugi obediente” și “lipitori” la adresa unor membri PMP Timiș este intolerabilă. Orice reproșuri ar fi trebuit aduse în interior partidului, însă doamna Iliescu nu mai participă activ la viața PMP Timiș de la numirea unui nou președinte al organizației.Prin vot, s-a decis ca organizația să formuleze propunerea de excludere a d-rei Iliescu din rândul membrilor PMP în condițiile art. 22 din Statutul Partidului Mișcarea Populară.Din rândul celor 31 de membri cu drept de vot pe această chestiune, la ședință au fost efectiv prezenți un număr de 18 membri. La momentul votului, 16 membri au votat “pentru” formularea propunerii de excludere, iar doi membri s-au abținut”, a declarat Radu Șumălan.

Roxana Iliescu a promis că va contesta decizia colegilor săi în forul național de conducere al partidului chiar astăzi. În cadrul unei conferințe de presă susținute în urmă cu câteva zile, Iliescu a anunța că vrea să iasă din tot scandalul cu capul sus și că nu are în plan să „gireze mizerii”, nominalizându-l pe Dorin Cândea, secretarul organizației. Cu toate acestea, Iliescu nu a rostit cuvintele amintite mai sus de Șumălan, la adresa membrilor de partid.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate