Skunk Anansie si Planet of Zeus, primele nume anunțate pentru Revolution Festival

- Advertisement -

După succesul primei ediții, la care au participat 12.000 de persoane, Revolution Festival revine la Timișoara în 2016. Organizatorii au anunțat primele nume care vor urca pe scenele ce vor fi amplasate la Muzeul Satului Bănățean: Skunk Anansie și Planet of Zeus.

Cea de-a doua ediție a Revolution Festival se va desfășuta în 3 și 4 iunie, la Muzeul Satului din Timișoara. Anul acesta, line-up-ul abordează o arie largă de genuri muzicale, spun organizatorii.

Primele nume care vor urca pe scena principală, anunțate deja, sunt Skunk Anansie și Planet of Zeus.

„Cei care caută aventură, adrenalină și multă distracție se vor bucura atât de experiențe muzicale unice, cât și de acte artistice deosebite. Skunk Anansie aduc ritmuri rock, riffuri energice și voci puternice. Alături de ei, pe scena principală vor urca Planet of Zeus, care promit un show revoluționar. În plus, C.T.C. vor încinge spiritele în ritm de hip hop, iar cei de la Blazzaj vor aduce celor prezenți energie funk. Atmosfera festivalului este întregită de diversitatea oferită de cele cinci scene”, au transmis organizatorii.

[responsive_youtube

Pe lângă scena principală, festivalul va avea alte patru scene. Scena Xtreme Music este dedicată amatorilor de rock alternativ, punk și altor stiluri extreme, iar atmosfera o vor întreține: Haos (România), Dishumanity (Serbia), Infest (Serbia), BOMBARDER (Serbia), AVENGER (Republica Cehă), Gothic (România), MR. Heart (UK), UmbreZidite (România), GUARDIANS OF TIME (Norvegia), Negură Bunget (România), Few Reasons Why (Serbia) și Alitor (Serbia).

Nu va lipsi nici scena Zion Love, de unde vor răsuna ritmuri de hip hop, reggae, r’n’b, dancehall și drum’n’bass. Zion Love este plină de energie pozitivă transmisă de DJ Shone Alcapone& Tommy T (Couple Up Movement) (Jamaica-Serbia), Exotic Times (Croația), ChayNelle (UK), Keyz (UK), Herbal Queen (Serbia), Mak Floss (UK), Gigatron Selecta (Serbia) și Wacko (MadRed) & DJ Janchezz (Serbia).

Iubitorii de muzică house, techno și minimal vor avea la dispoziție scena Electric Apex, pe care va urca JOHN DIGWEED (UK) și mulți alții.

Cea de-a patra scenă va fi dedicată ritmurilor latino: CUBALKAN și își propune să aducă atmosfera Cubei la Muzeul Satului. After party-ul este oferit de Barac b2b Gescu (RO).

Pe lângă concerte, Revolution Festival le propune vizitatorilor să descopere noi dimensiuni și semnificații ale spațiului artistic. Vor fi organizate spectacole de teatru și artă conceptuală, într-un decor format din instalații, expoziții și forme artistice inedite.

Cei care își cumpără bilete pentru Festivalul Exit sau Exit Adventure vor avea intrarea liberă la Revolution Festival. Biletele Early Bird au fost puse deja în vânzare, la prețul de 49,99 de lei, pe www.myticket.ro și www.eventim.ro. Acestea au un discount de 35% față de următorul preț (79,99 lei).

Organizatorii vor anunța mai multe detalii legate de festival și de artiștii care vor participa, în perioada următoare.

Prima ediție a Revolution Festival a avut un public de 12.000 de spectatori în două zile și peste 100 de artiști participanți. Pe scenele festivalului organizat cu sprijinul echipei Exit de la Novi Sad și Sea Dance din Muntenegru au urcat artiști cunoscuți, precum Dubioza Kolektiv, Sabaton, Noisia, DJ Fresh, sau Modestep.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

Din aceeași categorie